Progres important pentru Exxon Mobil Corp. Au fost înregistrate profituri complet neașteptate în al doilea trimestru al acestui an. Despre ce sume este vorba? Creșterea este una impresionantă, având în vedere situația actuală.
În ciuda războiului din Ucraina și a crizei financiare fără precedent, Exxon Mobil Corp a înregistrat profituri impresionante. Anunțul a fost făcut de companie, prin intermediul unui document de reglementare.
Astfel, potrivit cifrelor date publicității, în cel de-al doilea trimestru al anului în curs, Exxon Mobil Corp a înregistrat un profit în creștere cu până la 5,5 miliarde de dolari. Noile cifre indică un sezon de profituri excepţionale pentru sectorul de producţie de carburanţi, în ciuda actualei situații îngrijorătoare la nivel mondial.
Totodată, documentul publicat vineri mai arată și că marjele tot mai largi au adăugat până la 4,6 miliarde de dolari în timpul trimestrului. De cealaltă parte, valoarea derivatelor nedecontate a adus până la 900 de milioane de dolari în plus, mai anunță că compania.
Trebuie menționat faptul că la momentul actual, având în vedere creșterea record a prețurilor la benzină, dar și motorină, Exxon are cea mai mare amprentă de rafinare dintre marile companii petroliere.
Efectele pandemiei asupra aprovizionării cu combustibil
Menționăm faptul că, odată cu declanșarea pandemiei de coronavirus, lumea a pierdut în jur de 3 milioane de barili din capacitatea zilnică de rafinare, în condițiile în care criza sanitară a redus consumul, arată sursa citată.
Ulterior, au apărut alte probleme și mai grave, precum războiul declanșat de Rusia în Ucraina, care a dus la o creștere record a prețurilor. Toate aceste prețuri extrem de mari de la pompă au intensificat tendințele inflaționiste mai largi.
Totodată, prețurile mari sporesc în același timp și presiunea asupra liderilor politici pentru a-i proteja pe consumatori. Un exemplu în acest sens este declarația făcută de preşedintele american Joe Biden, care în luna iunie a criticat aspru. Exxon. Liderul american a acuzat compania atunci că face „mai mulţi bani decât Dumnezeu”.
Consumatorii nu sunt dispuși să plătească
Un analist a tras și el un semnal de alarmă în acest sens. „Datele privind cererea de înaltă frecvenţă pe care le vedem arată puţine semne că consumatorii nu sunt dispuşi să plătească”, scrie într-o notă Alastair Syme, analist la Citigroup Inc.
Totodată, sursa citată a mai precizat că acest lucru va face ca prețurile să rămână ridicate o perioadă destul de mare de timp. „Acest lucru face ca preţurile ridicate ale produselor/marjele de rafinare să rămână pentru o perioadă de timp cel puţin până în prima jumătate a anului viitor”, adaugă sursa citată.