EY România: Randamentele așteptate de investitori au înregistrat o tendință de creștere anul trecut

Sursă: Dreamstime

Tendința crescătoare a costului capitalului, remarcată pe parcursul primelor trei trimestre ale anului trecut și conturată încă din a doua parte a anului 2021 a fost întreruptă în ultimul trimestru al anului 2022, conform analizei sectoriale EY România.

Din perspectiva evoluțiilor față de aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari creșteri ale costului capitalului s-au păstrat la nivelul sectorului de servicii medicale (+7,7 p.p.) și cel al tehnologiei informației (+4,6 p.p.). Pe fondul generalizat al scăderilor de randament comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2022, cele mai mari variații pot fi observate în sectorul proprietăților imobiliare (-1,8 p.p.) și al materiilor prime (-1,2 p.p.). O excepție notabilă este și evoluția trimestrială înregistrată în cazul bunurilor de larg consum (-1,1 p.p. față de trimestrul anterior), consemnată după o creștere solidă în trimestrele anterioare, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, 9 februarie, de către EY România.

În ultimul trimestru al anului 2022 s-a înregistrat o stagnare a randamentului

Sursa citată relatează faptul că perspectivele privind economia mondială s-au deteriorat pe parcursul anului 2022, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia. Pe fondul unei creșteri economice mai modeste și al unei inflații mai ridicate și mai persistente decât se anticipase, au fost resimțite presiuni asupra prețurilor mărfurilor, cu efect pe lanțul valoric global. Spre finalul anului, evoluția economică a fost superioară celei estimate anterior, pe seama impulsionării activității în sectoarele critice, generată și de măsurile de sprijin guvernamental. Conform datelor preliminare aferente finalului de an, se conturează o creștere economică timidă pentru perioada următoare, în mare parte influențată de impactul înăspririi politicilor monetare.

În același timp, chiar dacă efectele asupra lanțurilor de aprovizionare au fost observate pe tot parcursul anului 2022 și au afectat activitatea economică, impactul constrângerilor privind producția și activitatea economică încep să se diminueze. În acest sens, pentru ultimul trimestru al anului 2022 s-a înregistrat o stagnare a randamentului așteptat de investitori în sectorul produselor industriale în relație cu trimestrul al treilea (comparativ cu scăderea înregistrată în trimestrul al doilea față de primul trimestrul al anului curent).

Analiza se bazează pe datele financiare disponibile la sfârșitul celui de-al patrulea trimestru al anului 2022

„Comparativ cu trimestrele anterioare ale anului 2022, observăm o stagnare relativă a randamentelor așteptate de investitori în contextul ultimelor evoluții macroeconomice și geopolitice. Chiar dacă dobânzile de referință ale băncilor centrale au continuat să fie majorate și este posibil să fie majorate și în continuare, împingând costurile de împrumut la cel mai mare nivel de după 2008, se remarcă faptul că pașii de creștere sunt la niveluri mai scăzute față de deciziile anterioare. Exceptând sectorul serviciilor medicale, al tehnologiei informației și cel al produselor industriale, toate celelalte sectoare analizate au înregistrat scăderi ale costului capitalului în acest trimestru.”, a declarat Ileana Guțu, Partener și Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România.

La finalul trimestrului al patrulea 2022, chiar dacă tendința este una de scădere față de trimestrul anterior, se constată faptul că randamentele cerute de investitori rămân aproape de maximul perioadei de 7 ani analizate (cu sectorul serviciilor medicale la nivel maxim) și, totodată, se menține tendința din trimestrul anterior, respectiv înregistrarea celor mai scăzute randamente la nivelul sectoarelor de telecomunicații și tehnologia informației.

Conform sursei citate, analiza se bazează pe datele financiare disponibile la sfârșitul celui de-al patrulea trimestru (T4) al anului 2022, publicate de companiile listate din 10 sectoare: bunuri de consum și de larg consum, energie, servicii financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informației, materii prime, proprietăți imobiliare și servicii de telecomunicații.

Majoritatea multiplicatorilor financiari au consemnat o tendință de scădere

Pe fondul estimărilor privind menținerea scenariului politicilor monetare la un nivel suficient de agresiv pentru a determina reducerea inflației în intervalul țintă, dar și al decelerarării creșterii economice, sectorul proprietăților imobiliare a înregistrat din nou cea mai mare scădere a multiplicatorului EBITDA, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani (11,5x), urmat de cel al energiei (scădere cu 0,3x), și el la minimul aceleiași perioade.

Sectoarele care au înregistrat evoluții trimestriale pozitive din perspectiva multiplicatorului EBITDA sunt cele ale tehnologiei informației (creștere cu 1,6x, la nivelul de 9,4x), al bunurilor de consum (creștere cu 0,8x, la nivelul de 9,9x), dar și al produselor industriale (creștere cu 0,4x, la nivelul de 10,6x), se arată în comunicatul de presă.

„În ciuda reducerii ritmului de creștere a produsului intern brut al României observat în trimestrul al patrulea al anului 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut şi în contextul prelungirii conflictului din Ucraina, acesta denotă totuși o creștere robustă. Pentru anul 2022, ajustările de creștere economică sunt de natură pozitivă – ultima ajustare fiind de 0,3 p.p., de la 4,6% la 4,9% – pe fondul aportului semnificativ al sectorului construcțiilor, dar și al creșterii investițiilor raportate în ultima parte a anului. Chiar dacă un scenariu prudent în ceea ce privește evoluția economiei pentru perioada următoare este probabil, pe fondul presiunilor inflaționiste, al contracției economice în Europa, al problemelor aferente lanțurilor de aprovizionare și al evoluției prețurilor la energie, considerăm că o creștere a investițiilor prin intrările de fonduri europene – programe operaționale și PNRR – poate constitui un punct de susținere solid pentru creșterea economică din acest an.”, a afirmat Ileana Guțu.