Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) nu a reuşit să ajungă luni la un punct de vedere cu privire la schimbările din boardul băncii elene National Bank of Greece, urmând a se reuni marţi pentru a lua o decizie, a declarat un oficial din conducerea fondului, potrivit Reuters.
În conformitate cu termenii ultimului acord de asistenţă convenit de autorităţile de la Atena cu creditorii internaţionali, Grecia trebuie să rupă legăturile dintre guvern şi bănci, să crească expertiza la nivelul board-urilor şi să îmbunătăţească guvernanţa corporativă în sectorul bancar.
"Consiliul general se va reuni marţi şi va lua deciziile finale", a declarat un oficial de la HFSF pentru Reuters. Săptămâna trecută, HFSF, care deţine participaţie de 40% la NBG, a amânat numirea unui nou preşedinte la NBG după ce boardul băncii a votat împotriva candidatului propus de HFSF.
În timp ce consiliul de administraţie al NBG l-a selectat pentru postul de preşedinte pe Panayiotis Thomopoulos, fost viceguvernator al Băncii Centrale a Greciei, persoana aleasă de HFSF este Dimitris Tsitsiragos, director la Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), o divizie a Băncii Mondiale. După ce HFSF a cerut o amânare de trei zile până când noul board al NBG se va reuni, au apărut speculaţii cu privire la o posibilă dispută între HFSF şi conducerea NBG, în special dacă fondul va cere o reuniune extraordinară a acţionarilor pentru a soluţiona această problemă.
Pe piaţa din România, în luna octombrie 2003 grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei şi o reţea naţională de sucursale în majoritatea oraşelor importante ale ţării, Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piaţa bancară din România. (Sursa: Agerpres)