F64, cel mai mare magazin foto-video din Europa de Sud-Est, anunță lansarea pe piața din România a serviciului Upgrade.
Prin acesta, clienții au posibilitatea de a aduce unul sau mai multe produse foto-video, de la aparate foto la obiective, pe care consultanții F64 îl evaluează și stabilesc un preț pentru acesta. Suma la care echipamentul va fi evaluat va fi scăzută din valoarea unui nou produs achiziționat de la F64. Serviciul Upgrade debutează pe 15 mai.
Produsele pe care F64 le va primi prin serviciul Upgrade vor ajunge în consignația magazinului și vor fi vândute ulterior. Produsele eligibile pentru Upgrade sunt aparatele foto de tip SLR, obiectivele foto, camerele foto compacte high-end, camerele video, echipamentele de studio și blițurile funcționale. Toate produsele acceptate și incluse în programul Upgrade sunt verificate de consultantul consignației, care își va da acordul că sunt în stare bună de funcționare. Suma pentru care este evaluat echipamentul inclus în serviciul Upgrade nu se poate transforma în bani cash.
F64 asigură serviciul Upgrade și pentru clienții din afara Bucureștiului. Aceștia trebuie să expedieze prin curier aparatul pe care doresc să îl depună în consignație, iar evaluarea va fi făcută în 24 până la 48 de ore de la primirea coletului.
„F64 și-a obișnuit clienții cu un alt fel de atitudine față de pasiunea lor. Noi nu ne oprim doar la vânzarea unui echipament, ci mergem mai departe, aducem oamenii aproape în comunitatea dedicată fotografilor și le facilităm accesul la produsele și serviciile de care au nevoie în munca lor. Prin serviciul Upgrade dorim să le facilităm accesul la ultimele tehnologii și echipamente“, a declarat Marian Alecsiu, cofondator F64.