''În cursul înaintării lor către localitatea Ain Al-Arab, situată în apropiere de frontiera cu Turcia, ei au pus mâna pe fabrica Lafarge şi au ars-o parţial'', a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Contactată de AFP pe această temă, o purtătoare de cuvânt a Lafarge din Paris nu a dorit să facă niciun comentariu, limitându-se la a spune doar că fabrica nu a suferit pagube majore. Ea spusese anterior că Lafarge a evacuat personalul, ca măsură de securitate. Lafarge a luat decizia de a evacua fabrica, situată la 150 km nord-est de Alep, în perioada 18-19 septembrie şi de a suspenda activitatea atât timp cât nu este asigurată securitatea în regiune, a precizat ea.
Securitatea fabricii, asigurată mai întâi de armata siriană, a trecut din august 2013 în grija Partidului Uniunii Democratice (PYD), aripa militară a Partidului Kurd Uniunea Democratică (PUD), majoritar în regiune.
Fabrica, ce produce anual 2,6 milioane de tone de ciment, reprezintă una dintre cele mai importante investiţii în Siria, după sectorul petrolier.
Lafarge are 250 de colaboratori în Siria, aproape în totalitate muncitori locali, dar purtătoarea de cuvânt nu a putut stabili exact câţi lucrau la fabrica de ciment.
SURSA: Agerpres