Nu ştim cum i s-o fi părut lui Baptiste Gaiser drumul prin ţara Valahiei pe vremea începutului domniei principelui Cuza. Până la Carpaţi, prin văile Transilvaniei, meleagurile poate i s–or fi părut familiare.
Oraşele, ca şi oamenii, nu-i erau foarte străine, cu atât mai mult cu cât limba germană era foarte vorbită, iar cafenelele şi hotelurile aduceau cumva cu cele din Prusia. Trecerea Carpaţilor i s-a părut asemenea unei aventuri riscante, cel puţin până când a ajuns în târgul Bucureştilor.
I-au plăcut mult strada, atmosfera, fauna pestriţă care se vântura în toate direcţiile. Se vorbea în multe limbi deodată: valahă, turcă, greacă, franceză, italiană şi, pe alocuri, chiar germană. „Un bun început“, şi-o fi spus Baptiste Gaiser, care, în primele zile de şedere, a cercetat ce anume îi lipseşte acestui oraş ca investiţie urgentă. A făcut câteva vizite, prin intermediul consulatului prusac, prin case boiereşti sau de târgoveţi proaspăt europenizaţi. A observat că una dintre cele mai importante investiţii, care impunea grabnică mişcare, era aceea a articolelor igienice pentru camera de îmbăiere, pentru încălzirea caselor, a budoarului, a bucătăriilor încă primare şi simple. Baptiste Gaiser a reuşit să cumpere un teren la marginea oraşului, la capătul Căii Griviţei de mai târziu, numit la vremea aceea Podul de Pământ, deoarece era pur şi simplu un drum nepavat şi doar bătătorit cu pământ.
În anul 1859, către toamnă, Gaiser a deschis un mic atelier cu doar cinci muncitori calificaţi, aduşi din Prusia. A fondat prima fabrică de produse metalice din Valahia. Peste numai 20 de ani, Podul de Pământ era deja pavat, iar bariera oraşului era departe. Fabrica lui se afla de-acum pe Calea Griviţei nr.138, numită aşa după ce tânăra Românie, creată la 1859, a devenit independentă. Afacerea lui Baptiste Gaiser s-a dezvoltat rapid. Până la 1900 şi-a extins fabrica cu zeci de pavilioane şi dependinţe, iar numărul muncitorilor calificaţi a ajuns, în anul 1906, la 120 de persoane. La începutul secolului XX, fabrica a trecut în mâinile fiilor săi, Rudolf şi Albert Gaiser, cel dintâi rămânând directorul fabricii până la naţionalizare.
