„Activăm într-o industrie în care România are încă multe de demonstrat. La Ploieşti producem cu mândrie tapiţerii premium pentru cele mai importante mărci de maşini din lume. Cererea este mare, pentru că lucrăm produse de cea mai bună calitate la preţuri competitive, de aceea avem nevoie de 150 de noi colegi,” a declarat Costin Trîmbiţaşu, Director Adient TRIM Ploieşti.
Adient s-a desprins din Johnson Controls în toamna anului 2016 şi aniversează 1 an ca entitate de sine stătătoare. Cu acest prilej, Vladimir Teplik – Vice President Operations Trim, aflat în vizită în fabrica din Ploieşti a declarat: „Viitorul Adient TRIM Ploieşti este cu siguranţă în segmentul produselor premium. Aici îmbunătăţim experienţa unei lumi în mişcare, ne demonstrăm excelentele capacităţi operaţionale, producem la preţuri competitive şi urmărim în permanenţă să întrunim aşteptările clienţilor noştri.“
În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica din Ploieşti se regăsesc pe mai mult de 750.000 de maşini din întreaga lume. Producţia se realizează folosind utilaje de ultimă generaţie, iar calitatea extrem de ridicată a produselor şi profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internaţional.
Compania este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de 5.800 de angajaţi şi deţine opt unităţi de producţie: Jimbolia (armături metalice şi mecanisme), Timişoara (materiale textile pentru huse auto), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploieşti (tapiţerii), Piteşti (tapiţerii).
Compania Adient este lider global în producția de scaune auto. Cu 75.000 de angajați în 230 de fabrici aflate în 33 țări din întreaga lume, produce și livrează scaune pentru toate clasele de vehicule și toţi producătorii de echipamente originale. Adient (NYSE:ADNT) şi-a anunțat debutul ca o corporație independentă, listată la bursă, prin finalizarea separării de Johnson Controls International în data de 31 octombrie, 2016. Acțiunile companiei sunt listate la New York Stock Exchange sub simbolul “ADNT.”
În calitate de companie independentă, Adient are în vedere creșterea investițiilor în produse și tehnologii inovatoare, aliniate cu tendințele precum pilotarea autonomă, electrificarea, scaune ușoare care ocupă puțin spațiu, precum și personalizarea produselor și a capabilităților oferite de o mașină. Adient are în vedere exploatarea oportunităților oferite de piețele adiacente, în afara industriei auto tradiţionale, precum vehicule comerciale, trenuri de pasageri şi scaune pentru avioane.