Cel mai bine e sa intrebi un localnic unde este Uzina Mecanica. Raspunsul imediat va fi „acolo, in munti”.Cateva blocuri lasate in paragina sau pur si simplu abandonate de locatari, un stadion de fotbal, posta si dispensarul. Cam asa arata un oras inventat de Nicolae Ceausescu prin anii ‘70, pentru simplul motiv ca, in mijlocul unei paduri de cateva sute de hectare, urma sa se realizeze intreaga productie de tancuri a Romaniei. La nivelul anilor 1973-1975, investitiile facute de statul roman la Marsa a fost de peste trei miliarde de lei (adica peste 100 de milioane de dolari).
Pazita de doi gardieni care nici ei nu mai inteleg care este rolul lor acolo, Uzina Mecanica de la Marsa continua sa fie catalogata de statul roman drept obiectiv militar secret. O platforma militara de 82 de hectare, cu peste zece hale de productie si un imens tunel de incercare a tancurilor sau transportoarelor blindate fabricate inainte de 1991. Pentru ca, incepand cu acest an, la Marsa nu s-a mai fabricat nimic care sa aminteasca de existenta platformei ca un obiectiv militar strategic. Marian Voiculescu, directorul economic al UMM, spune ca daca cineva ar avea nevoie de o prezentare la fata locului a felului in care a decazut industria de armament din Romania, cu siguranta ca o excursie de cateva ore la Marsa
l-ar edifica in totalitate.
„De la un numar de 10.000 de oameni care lucrau in 1991 la Marsa, in trei schimburi pline, astazi mai avem 340 de angajati. 70 dintre ei vor fi concediati in aceasta luna, iar 100 vor ramane in somaj tehnic”, explica Voiculescu evolutia din ultimii zece ani a platformei mecanice.
Astazi, productia de transportoare blindate a fost inlocuita cu aceea de carosare a autovehiculelor apartinand Hidroelectrica sau Romgaz. Intr-una din halele de productie a transportoarelor blindate zac parasite cateva zeci de carcase de tancuri. Intr-un alt colt, pe mai mult de 20 de motoare complet echipate, care asteptau sa fie montate, s-a asternut un strat gros de praf. „Atata timp cat suntem un obiectiv militar, din punct de vedere legal nu avem voie nici macar sa le vindem la fier vechi. Mesajul de la Bucuresti a fost sa le pastram asa cum arata astazi, in stare de conservare”, spune Marian Voiculescu.
Chiar daca afara temperatura era de plus trei sau patru grade, in hala de productie nu erau mai mult de cinci grade. Muncitorii de la Marsa spun ca s-au obisnuit deja cu conditiile de munca de acolo. „Ce altceva putem sa facem? Cine ma mai angajeaza pe mine, la 50 de ani?”, se intreaba Matei Stan. El mai spune ca a auzit ca Guvernul intentioneaza sa faca aici un parc industrial, dar se intreaba, la fel de retoric: „Cine mama dracu’ vine sa investeasca in pustietatea asta?”.
Oricare ar fi promisiunile facute muncitorilor de la Marsa, un lucru e clar: aici nu se vor mai construi niciodata tancuri. Incercari, deocamdata zadarnice, de a mai produce transportoare blindate in Romania se mai fac la Mizil. „Noi am incercat la inceputul deceniului trecut sa lansam un program de modernizare a tancului romanesc cu motor britanic si turela americana. MAPN a cerut insa stoparea programului, dar dupa un timp, cei de la Mizil au primit aprobarea sa modernizeze tancul cu o firma din Israel. Asta e, cine a avut mai multe pile a castigat”, spune Voiculescu.
Pluguri in loc de aruncatoare de grenade
In perioada comunista, la televiziunea nationala se difuza aproape zilnic melodia al carei text aproximativ era: „…sa facem din tun tractoare… Nu rachete nucleare, tunuri de arat ogoare”. De fapt, aproape toate capacitatile de productie din industria de armament pareau la prima vedere fabrici producatoare de biciclete, masini de spalat sau autobasculante. „Noi nu faceam decat sa imbinam utilul cu placutul. Pe o poarta a uzinei ieseau mitraliere si gloante, iar pe alta produse de uz casnic”, spune Alexandru Ioan, fost ministru in anii ‘70.
Dupa 30 de ani, la poarta Uzinii Mecanice de la Orastie, productia de aruncatoare de grenade a fost inlocuita aproape complet de aceea de grape, pluguri sau semanatoare.
De data aceasta, productia civila are cu totul alte motivatii economice. Dupa 1990, comenzile de armament interne si externe nu mai acopera nici 20% din capacitatile de productie. „In plus, dupa decembrie 1989 ne-am inchipuit ca va exista o dezvoltare exploziva a agriculturii romanesti. Asa ca am inceput sa fabricam utilaje agricole. Experienta ne-a aratat insa ca prognozele noastre au fost inselatoare”, povesteste Ioan Matei, directorul general al UM Orastie.
Inainte de 1990, la aceasta fabrica existau peste 4.000 de angajati. Acum mai sunt doar 1.000.
Alexandru Petru Fratean, directorul general al Uzinii Mecanice de la Cugir, crede ca marea problema a fabricilor producatoare de armament o reprezinta faptul ca aceasta industrie este obligata sa convietuiasca laolalta cu cea civila. „Piata de armament are propriile ei reguli de abordare. Piata de electrocasnice este cu totul altceva. Ele trebuie separate o data pentru totdeauna, altfel industria de armament nu va mai iesi niciodata din moartea clinica in care se gaseste in momentul de fata”.
Dotarea fabricilor este la nivelul anilor ‘80
Intre toate capacitatile de productie pe care le-a avut Romania de la Malaxa incoace, uzina de la Cugir are istoria ei aparte. Orice economist care ar afla ca aceasta fabrica detine un parc de utilaje mai mare decat orice alta entitate juridica din Romania, o halta de tren, stadion, blocuri de locuinte si multe alte active care si-au pierdut numarul in sute de dosare contabile, ar ramane cu siguranta inmarmurit.
In timp ce reporterii revistei Capital asteptau in anticamera directorului general de la Cugir, in biroul acestuia avea loc o intalnire cu primarul localitatii. Cel din urma a recunoscut ca despre Cugir se poate spune ca este „orasul fabrica de pe soseaua europeana spre Budapesta”.
Localnicii cauta acum sa inteleaga faptul ca ce se intampla la ei in oras tine de regulile stricte ale economiei de piata. „Oamenii sunt cu siguranta dezamagitii, pentru ca in ultimii zece ani singurul lucru care a fost respectat cu sfintenie au fost disponibilizarile. In plus, s-a perpetuat o incurajare a nemuncii”, spune Fratean.
„Noi nu mai suntem de acord sa fim manipulati de conducatori si sa suportam incapacitatea lor manageriala. Pentru ca situatia in care ne aflam are drept cauza incapacitatea lor de a face ceva cu acest sector. Exista foarte multe presiuni din partea salariatilor pentru a bloca sosele, cai ferate si a recurge la forme de manifestari in forta. Oamenii sunt disperati”. Declaratia apartine liderului sindical de la Romarm Orastie, Nicolae Constantin Stoica. Daca ar fi sa vorbim despre managerii incompetenti, cu siguranta ca domnul Stoica are dreptate. Dar atunci cand vine vorba de presiunile salariatilor, dreptatea este undeva la mijloc.
O mare parte din romanii angajati ai intreprinderilor de stat care au lucrat si inainte de 1989 s-au obisnuit ca statul sa le asigure un venit chiar daca muncesc, chiar daca stau degeaba.
Petru Fratean este seful platformei de la Cugir de doar trei luni de zile, dar refuza sa vorbeasca despre „realizarile” precedesorilor. Un lucru este insa suficient de clar: de la 18.500 de angajati in ianuarie 1990, la Cugir mai lucreaza acum doar putin peste 6.000 de oameni. O parte din ei vor pleca luna aceasta acasa. Domnul Fratean prefera sa vorbeasca despre faptul ca Romania „este o piata extraordinara pentru masinile de spalat in contextul alimentarii cu apa la sate”. In aceasta situatie este posibil ca in final masinile de spalat sa aiba din nou cautare.    

Proiecte de un miliard de dolari aruncate la gunoi

Actualii directori ai fabricilor de armament isi amintesc cu zambetul pe buze de ceea ce s-a intamplat cu aceasta industrie in 1990. „La un moment dat, pe platforma de la Marsa existau sapte societati comerciale desprinse din vechea Uzina Mecanica. Inmultiti cu trei si veti vedea cati directori existau la noi in acea perioada. Toata lumea conducea, dar nimeni nu facea nimic”, spune Marian Voiculescu. Acelasi lucru s-a intamplat si la Cugir, acolo unde in 1990-1991 erau cinci directori generali si 15 directori adjuncti. Un alt aspect demn de remarcat este acela al capacitatilor de productie pe care Ceausescu incepuse sa le construiasca in 1989, dar care nu au mai fost terminate niciodata. La nivelul acelui an, au fost incepute constructii in valoare de aproape un miliard de dolari. Directorul general de la Romarm Orastie spune ca o mare parte din capacitatile de productie ale acestei intreprinderi nu au mai fost terminate niciodata. „La noi ar fi trebuit sa se realizeze productia de semifabricate forjate pentru toata industria de aparare”.r
r
Carfil se lupta cu birocratiar
r
Povestea uzinei Carfil Brasov este absolut exemplara pentru situatia industriei de aparare, incoltita atat de indolenta autoritatilor, cat si de conspiratia grupurilor de interese care se agita, cu mult folos, in bransa. In urma cu un, la Brasov a fost lansata o investitie de 40 milioane DM, pentru modernizarea turnatoriei si dotarea ei cu o linie tehnologica de ultima generatie. Parteneri in aceasta afacere sunt concernul german Fritz Werner si statul roman, care s-a angajat cu un aport de 15%. Noile instalatii vor produce fitinguri de pana la 900 mm si alte piese turnate, nemtii obligandu-se sa desfaca pe pietele externe cel putin 40% din productie.r
Partea germana si-a facut datoria si a adus inca de la inceputul iernii utilajele prevazute in proiect, in valoare de 20 milioane DM. Acestea insa au fost bine puse la pastrare, pentru simplul motiv ca Ministerul Industriei nu a alocat fondurile necesare montarii lor. Din cele 60 miliarde de lei, cat era obligatia financiara a partii romane in 2001, au fost alocate doar 10. Pentru 2002, din cele 150 miliarde lei cate ar trebui pentru finalizarea investitiei, s-au repartizat prin buget doar 70, in rest, mai vedem la prima rectificare.r
Emil Tecsa, liderul sindical de la Carfil, se teme insa ca actuala intarziere cu trei-patru luni a punerii in functiune (in august 2002) s-ar putea mari, in loc sa fie recuperata. Fondurile consacrate prin buget Ministerului Industriei nu sunt personalizate, ci varsate angro, ele fiind apoi distribuite te miri cum, dupa cum dicteaza conjunctura ori morisca intereselor din departament. Ca si cum asta r
n-ar fi fost de ajuns, ANCESIAC a respins recent o comanda externa pentru Carfil, de peste un milion de dolari, catre o tara oarecare din Africa, desi acea tara nu este nici islamica, nici pe vreo lista neagra. Contractul ar fi dat de lucru brasovenilor pentru patru luni de zile. Asa insa, din cei 2.200 de lucratori, 600 vor trebui sa plece in somaj, de la jumatatea acestei luni. tr
r
r
A incetat productia de tancurir
r
Uzina Mecanica Marsa face parte din Romarm, insa activitatea din prezent nu mai are legatura cu industria de aparare. Construita in anii ‘70 intr-o regiune montana izolata, pe un amplasament unde r
s-ar putea practica sporturi de iarna, era destinata productiei de tancuri si vehicule blindate pentru transportul trupelor de infanterie. Ca productie cu destinatie civila, la Marsa se executau autobasculantele gigant de 110 tone destinate exploatarilor miniere de suprafata sau constructiei Canalului Dunare-Marea Neagra.r
Fosta intreprindere mecanica s-a divizat in anul 1991 in sapte societati comerciale, care s-au reunit pe parcursul anilor. In prezent pe intreaga platforma functioneaza doar doua societati, una cu productie exclusiv civila, de remorci si semiremorci grele pentru autocamioane, si o unitate ramasa in subordinea Romarm. Insa din anul 1990 aici nu s-a mai produs nici un vehicul militar, productia de tancuri si transportoare blindate fiind sistata. Situatia uzinei de la Marsa este mai dificila decat a altora din industria de aparare, pentru ca productia de masini de lupta pentru infanterie – MLI a fost transferata la fabrica de la Mizil, desi un prototip performant a fost realizat la Marsa. Modernizarea efectuata la Marsa presupunea colaborarea cu firme de armament americane, insa pentru productia de serie contractul s-a incheiat cu firma Rafael din Israel.r
Fata de cei 10.000 de salariati cat numara uzina in anul 1991, la data de 1.01.2002 mai figurau pe statele de plata 340. Din acestia vor fi disponibilizati inca 70 de angajati, asa-numitul nucleu dur urmand sa numere doar 100 de angajati. Unitatea se afla in criza de lichiditati, in prezent marea majoritate a lucrarilor fiind contractate cu societatile Hidroconstructia, SNP Petrom sau Romgaz, pentru carosare si reparatii la autoateliere sau autospeciale.tr
r
Nemtii au mizat pe Orastier
r
Pentru a lansa investitia de la Orastie, in valoare de 33 milioane DM, nemtii de la FW au facut turism prin cladirile guvernamentale timp de cinci ani inainte de a reusi sa semneze un contract. Proiectul consta in construirea unei fabrici de teava centrifugala pentru retelele de apa, garantate 100 de ani si de o utilitate indiscutabila: pierderile curente pe asemenea retele sunt in Romania de 60%, iar necesarul de teava este numai in Capitala de 127 km. Contractul pentru Orastie este foarte avantajos: finantare (cu garantie guvernamentala), productie de 40.000 tone anual, din care FW preia un sfert spre desfacere, acoperind valoarea ratelor de imprumut, amortizare in 18 luni. Costul unei tone de teava la Orastie poate fi tinut la circa 500 DM, cu posibilitatea de a o vinde pe piata la 900 DM sau mai mult. r
FW a trebuit sa lupte doi ani numai pentru a convinge autoritatile romane ca oferta sa este mult mai avantajoasa decat aceea a unei companii franceze care, cu larg sprijin autohton, era gata sa ne livreze teava finita la 1.800 DM tona, pe un contract de 168 milioane USD. Daca guvernantilor le-a fost atat de greu sa aleaga intre cele doua oferte, le-a fost in schimb foarte usor ca in toamna anului trecut sa puna pe lista de somaj toti cei 600 de lucratori ai fabricii din Orastie, in cadrul marelui plan de „restructurare” a industriei de aparare. Gafa a fost in cele din urma corectata si investitia – intarziata deocamdata cu vreo zece luni, spre bucuria importatorilor – ar putea fi finalizata in aceasta primavara, daca Ministerul Industriei isi va face temele. Rabdarea nemtilor insa s-a cam epuizat, incat cel mai probabil este ca ei vor fi nevoiti sa ceara executarea garantiilor, ca ultim argument. tr
r
Cugirr
r
La U.M. Cugir productia de armament va fi separata de cea de electrocasnice si masini unelte de precizie.r
r
„Restructurarea industriei de aparare este obligatorie, daca Romania vrea sa adere la NATO si UE. In plus, cerintele impuse de un razboi modern au determinat restructurarea industriilor de armament si in tari dezvoltate, precum Marea Britanie sau Germania”, afirma Petru Fratean, directorul general al UM Cugir SA. In prezent, fabrica se confrunta cu greutatile comune intregii industrii de aparare: lipsa comenzilor si supradimensionarea capacitatilor de productie. Spre deosebire de alte uzine de armament din tara, Cugirul beneficia de un sector civil bine structurat si cu perspective bune de dezvoltare dupa 1990. Din pacate, tocmai pastrarea unei structuri integrate a intregii platforme industriale a adus in pragul falimentului sectoare viabile din punct de vedere economic. „Primul pas va fi divizarea uzinei in trei unitati distincte, in functie de specificul productiei: fabrica de produse electrocasnice, fabrica de prelucrari mecanice de precizie si unitatea cu productie speciala de armament si munitie. In plus, activitatea se va restrange la un numar redus de hale de productie. In prezent, dimensiunile platformei industriale au ramas identice cu cele din 1990, insa in loc de 18.400 de salariati, acum mai lucreaza doar 6.500. De aici rezulta si costuri mari de productie si lipsa de competitivitate pe piata”, adauga managerul companiei. In afara de uzina de armament, celelalte doua unitati se vor dezvolta ca orice societate comerciala, putand fi privatizate sau create joint-venture cu parteneri exetrni.r
Productia speciala de armament a intrat in procesul de modernizare, programul fiind finantat printr-o linie de credit de peste 26 milioane USD. Astfel, la Cugir se vor omologa noi modele de arme si se va produce munitie conform standardelor NATO.r
Un prim pas pentru reluarea productiei civile l-a constituit asocierea cu concernul Daimler-Crysler, la Cugir fabrican-du-se in prezent rotile dintate de la angrenajul cutiilor de viteze ale autoturismelor Mercedes A-Classe. Colaborarea s-a tradus prin infiintarea a 900 de noi locuri de munca, ceea ce nu rezolva insa problema somajului care, in orasul Cugir, se ridica la o rata de aproape 65%. In domeniul electrocasnicelor, la U.M. Cugir se produceau masini de spalat si de cusut. Desi in ultimii ani piata interna a masinilor de spalat a crescut semnificativ, Cugir s-a autoexclus de pe aceasta piata, devenita intre timp concurentiala. Pentru a recastiga o parte din piata, trebuie sa se asocieze cu o companie internationala de profil.r
Infiintarea unui parc industrial la Cugir este o solutie fezabila, mai ales ca datoriile actuale, cifrate la 700 de miliarde lei vor fi anulate.