La nivelul MADR, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr.94/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare, precum şi Ordinul nr.10/2018 pentru aprobarea procedurii de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

Potrivit prevederilor ordinului sus-menţionat, fabricile de zahăr, care depun cerere şi documentaţia aferentă acesteia, sunt verificate de către comisia constituită în acest sens, pentru a primi recunoaşterea ca operator economic care desfăşoară activităţi de fabricarea zahărului, dacă îndeplinesc condiţiile de recunoaştere, scrie news.ro

Comisia de verificare a fabricilor este formată din reprezentanţi ai MADR, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (ASAS), Patronatul zahărului din România, Federaţia cultivatorilor de zahăr din România şi Direcţia Agricolă Judeţeană  pe raza căruia se află fabrica de zahăr.

De asemenea, producătorii de sfeclă de zahăr pot beneficia de ajutor naţional tranzitoriu şi sprijin voluntar cuplat, dacă fac dovada încheierii unui contract cu o fabrică de zahăr recunoscută de MADR, potrivit prevederilor Ordinului nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Citiți și: Schimbări pentru Fabrica de zahăr Bod UPDATE: Oficialii fabricii anunță că mută fabrica pe altă firmă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spunea în ianuarie că, din 33 de fabrici de zahăr, câte erau înainte de 1989, au rămas în prezent numai patru, din care una este fabrica Diamant din Oradea, care a anunţat că se închide.

”E o problemă extraordinară. Din nefericire, din 33 de fabrici câte am avut înainte de 1989, mai avem patru. Una este în situaţia aceasta complicată. Am vorbit zilele acestea, mă preocupă direct situaţia, este vorba de Fabrica Diamant de la Oradea. Este o  fabrică într-o zonă unde se cultivă sfecla de zahăr, unde producătorii au şi condiţii, sunt şi pregătiţi, sunt şi dotaţi pentru a cultiva sfeclă de zahăr. Această activitate, dacă se întrerupe acolo, este o mare problemă, atât pentru muncitorii de acolo, care sunt în jur de 200 de muncitori şi cu fermierii, având în vedere perspectiva acestei culturi”, a spus Daea, în ianuarie.

Sursa: news.ro

viewscnt