În primul trimestru al acestui an, consumul de bere a scăzut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au spus reprezentanţii asociaţiei industriei de bere, Berarii României. Mai mult, faţă de primele trei luni ale anului 2008, românii au băut cu 25% la mai puţină bere.
Anunţul a fost făcut odată cu numirea lui Hezy Ovadia, preşedinte al URBB, la conducerea Asociaţiei „Berarii României”. El preia acest rol de la Jan Derck van Karnebeek, Managing Director al Heineken România, care a deţinut această funcţie începând din martie 2010.
În prezent, din fabricile româneşti iese 5% din berea produsă la nivel european, au mai spus reprezentanţii industriei. De asemenea, circa 1% din totalul producţiei este exportată, în special în zonele în care sunt prezente comunităţi mari de români. În schimb, circa un procent din berea consumată în România este importată.
Climatul economic instabil al anului 2010 a condus la o diminuare cu 3,5% a pieţei berii din România faţă de anul precedent, volumul total al acesteia atingând 17 milioane hectolitri. În ultimii doi ani, piaţa berii a scăzut cu 16% comparativ cu 2008, anul în care vânzările de bere în volum au atins o cotă maximă de 20,2 mililoane hectolitri.
Consumul de bere pe cap de locuitor în 2010 a înregistrat o valoare de 78 litri, continuând trendul descendent început în 2009 şi dovedind faptul că evoluţia economică negativă i-a afectat pe consumatori modificându-le obiceiurile de consum.