Facebook a suspendat contul partidului de extremă dreapta polonez Confederaţia, pe motiv că „a încălcat în mod repetat standardele social media, în special cu privire la regulile strategiei privind COVID-19 şi restricţiile aferente, precum şi utilizarea retoricii bazate pe ură”.
Liderul Confederaţiei din Polonia, Krzysztof Bosak, a anunţat că partidul său va da în judecată Facebook, relatează thenews.pl, potrivit Agerpres.
El a descris suspendarea contului partidului drept o „interferenţă în democraţia poloneză” cu scopul de a „limita libertatea dezbaterii” înaintea alegerilor din Polonia din 2023 şi 2025.
Janusz Cieszynski, ministru de stat pentru digitalizare în cadrul cancelariei prim-ministrului, a declarat pentru postul public de radio polonez că guvernul va sprijini protestul partidului respectiv faţă de măsura adoptată de Facebook.
Partidul Confederaţia deţine 11 dintre cele 460 de locuri în camera inferioară a parlamentului Poloniei
Politicile Covid ale Facebook
Facebook are, de la începutul pandemiei politici clare în privința sancțiunilor pe care le aplică pentru propagarea de informații false sau de difuzarea de teorii ale conspirației.
„Ștergem informațiile greșite atunci când experții din domeniul sănătății publice concluzionează că informațiile sunt false și că ar putea contribui la violențe sau vătămări corporale iminente”, se arată în documentul public postat de Facebook.
Platforma de socializare spune clar care este obiectivul unor astfel de măsuri: „reducerea vătămărilor aduse sănătății oamenilor, permițând în același timp utilizatorilor să discute, să dezbată și să-și împărtășească opiniile, experiențele personale, cunoștințele științifice și știrile referitoare la pandemia de COVID-19.”
Facebook dă și exemple clare despre tipurile de postări pe care le are în vedere:
- Afirmații care susțin că COVID-19 nu este mai periculos pentru persoane decât gripa obișnuită sau răceala
- Afirmații care susțin că nimeni nu a murit de COVID-19
- Afirmații care susțin că rata mortalității COVID-19 este aceeași sau mai mică decât a gripei sezoniere
- Afirmații care susțin că sunt mai multe șanse să fii ucis de vaccinarea antigripală decât de COVID-19
- Afirmații care susțin că numărul de decese cauzate de COVID-19 este mult mai mic decât cifrele oficiale (necesită informații și/sau context suplimentare)
- Afirmații care susțin că recomandările privind distanțarea socială pe durata pandemiei de COVID-19 sunt doar un mod de a instala infrastructura de comunicare wireless 5G
- Afirmații care susțin că simptomele COVID-19 sunt, de fapt, efectele tehnologiilor de comunicare 5G
- Afirmații care susțin că muștele comune sau țânțarii transmit COVID-19.
- Afirmații care susțin că vaccinurile împotriva COVID-19 constituie cauza sau infectează persoanele cu COVID-19