Facebook, cea mai mare reţea socială din lume, ar putea cumpăra Yahoo!, zvonurile fiind din ce în ce mai intense după ce Carol Bartz a fost concediată săptămâna trecută.
Analiştii IT consideră că Facebook ar face cea mai bună mutare dacă ar cumpăra Yahoo! deoarece astfel ar putea scăpa de unul dintre rivalii săi şi şi-ar întări astfel poziţia în faţa Google.
Cei de la Yahoo! au apelat la serviciile băncii de investiţii Allen&Co. care va oferi companiei consultanţă finaciară şi ar putea propune chiar o posibilă vânzare. Interesaţi de Yahoo! au fost şi cei de la AOL, însă este puţin probabil ca Yahoo! să accepte o tranzacţie cu AOL în acest moment, care înregistrază pierderi şi o scădere a veniturilor.
Valoarea de piaţă a AOL este de circa 1,6 miliarde de dolari, iar cea a Yahoo! de 18,2 miliarde de dolari. Facebook are suficienţi bani pentru a achiziţiona Yahoo!, veniturile Facebook dublându-se în prima jumătate a acestui an, la 1,6 miliarde de dolari, în timp ce profitul net a fost de aproape 500 milioane de dolari. Valoarea companiei ajunge la 80 miliarde de dolari.
Yahoo! ar fi făcut o afacere extraordinară dacă ar fi acceptat oferta de preluare venită din partea Microsoft. În 2008, cel mai mare producător software la nivel mondial, oferea 44,6 miliarde de dolari pe Yahoo!
Microsoft a retras oferta pentru cumpărarea Yahoo! după ce compania de servicii online a cerut mai mulţi bani. "Credem că cifrele cerute de Yahoo! nu au sens pentru noi şi este în interesul acţionarilor şi angajaţilor Microsoft să ne retragem oferta", a declarat la cel moment directorul general al Microsoft, Steve Ballmer.