Facebook are profituri care depăşesc orice aşteptări potrivit unor documente oferite de Goldman Sachs clienţilor interesaţi să cumpere acţiunile reţelei de socializare, iar afluxul de investitori ar putea determina compania, până în aprilie 2012, să raporteze public rezultatele financiare.
Facebook ar putea fi nevoită, din aprilie 2012, să înceapă să publice raportări similare celor efectuate de companiile listate le bursă, în urma interesului ridicat al investitorilor pentru acţiunile companiei, potrivit documentelor Goldman Sachs, al căror conţinut a fost dezvăluit Reuters de către mai multe surse.
Situaţia ar putea conduce la mult-anticipata ofertă publică iniţială a Facebook, însă nu există nicio garanţie că reţeaua de socializare va începe să vândă acţiuni publicului doar pentru că raportează ca o companie listată.
Potrivit documentelor prezentate de Goldman Sachs potenţialilor investitori, Facebook a avut un profit net de 355 milioane de dolari în primele nouă luni ale anului trecut, la venituri de 1,2 miliarde de dolari, a declarat pentru Reuters o sursă care a avut acces la discuţii.
Goldman a început joi să ofere investitorilor, în persoană, un memorandum de plasament privat de 101 de pagini pentru acţiuni Facebook de 1,5 miliarde de dolari, a arătat aceeaşi sursă, adăugând că a primit separat, în calitate de client al băncii, un raport financiar de şase pagini care cuprinde informaţii despre compania de socializare.
Goldman Sachs a investit recent 450 milioane de dolari la Facebook, evaluând compania la 50 de miliarde de dolari, şi a încheiat un acord cu reţeaua de socializare pentru a plasa acţiuni de 1,5 miliarde de dolari către cei mai bogaţi clienţi ai băncii.
În documentele Goldman Sachs se precizează că numărul acţionarilor Facebook ar putea depăşi 500 în acest an, potrivit unei alte surse care a primit memorandumul, şi că firma ar putea începe să publice rapoarte financiare până în aprilie 2012. Autorităţile americane impun companiilor cu mai mult de 499 de acţionari să raporteze public rezultatele şi alte date relevante.
SURSA: Mediafax