Folosind profiluri online false elaborate, pe mai multe site-uri, membrii rețelei pozau într-o organizație de știri cu sediul în România intitulată „Peacedata” și recrutau jurnaliști independenți pentru a scrie articole pentru audiențe cu orientare de stânga, este scris pe irishexaminer.com

Investigația făcută de Facebook

Facebook afirmă că o investigație a sa a găsit legături cu Agenția de Cercetare a Internetului (IRA) din Rusia, care a fost implicată în interferențe electorale prin intermediul Facebook la alegerile prezidențiale americane din 2016.

13 conturi și două pagini de Facebook au fost șterse pentru violarea politicii site-ului față de interferențele străine – „comportament inautentic coordonat în interesul unei entități străine”.

Conform Facebook, rețeaua nu apucase să se extindă prea mult pe platforma sa în momentul în care a fost eliminată.

„Această rețea era în fazele timpurii ale construcției audienței sale, în principal la stânga spectrului politic, și nu a avut aproape deloc feedback pe Facebook înainte s-o eliminăm”, scrie compania în al ei „Raport asupra Comportamentului Inautentic Coordonat” pe luna august.

„Oamenii din spatele acestei rețele postau despre știri internaționale și evenimente actuale, într-un mod relevant pentru țările și comunitățile de stânga pe care le vizau, între care chestiunea justiției rasiale și sociale în SUA și Regatul Unit, NATO și politica UE; acuzații de crime de război și corupție împotriva Occidentului; probleme de mediu; fondatorul Wikileaks; tensiuni între Israel și Palestina; pandemia de coronavirus; criticarea fracking-ului; influența Franței în Africa; campania Biden-Harris; QAnon; președintele Trump și politicile sale; politicile militare americane în Africa.”

Conform raportului Facebook, rețeaua avea în jur de 14.000 de abonați la una sau mai multe dintre paginile sale, iar pagina sa în limba engleză avea „un pic peste 200 de abonați”.

Aproximativ 480 de dolari a cheltuit rețeaua pe reclame, sume plătite preponderent în dolari americani.

Rețeaua a încercat să obțină autorizare pentru a putea plasa reclame politice în SUA.

Pe lângă Facebook, și Twitter a anunțat că a suspendat cinci conturi pentru „manipularea platformei”, care poate fi atribuită „cu încredere unor actori statali ruși”.

„Indiferent de impactul redus al cazului de față, guvernele din întreaga lume trebuie să oprească aceste practici”, a declarat Twitter.

„Ele sunt anti-democratice. Tentativele de manipulare a serviciului nostru cu scopul subminării democrației – atât de către actori externi cât și interni – vor fi întâmpinate cu aplicarea strictă a politicilor noastre.”

Ultimul Raport asupra Comportamentului Inautentic Coordonat al Facebook a deconspirat totodată un număr de conturi, pagini și profiluri de Instagram legate de o firmă de comunicare strategică americană care se deda la comportament inautentic în Venezuela, Mexic și Bolivia.

A mai fost eliminată și o altă rețea cu peste 450 de conturi, pagini și grupuri de Facebook și conturi de Instagram care opera din Pakistan și se concentra pe relațiile dintre Pakistan și India.