Reţeaua de socializare Facebook a anunţat marţi că intenţionează să angajeze anul acesta 1.000 de persoane în Regatul Unit pentru a lupta împotriva ”conţinuturilor periculoase”, problemă a cărei rezolvare a devenit prioritară pentru compania americană sub presiunea exercitată de numeroase ţări, informează AFP, conform Agerpres.
Facebook are 43.000 de angajați la nivel global
Peste jumătate dintre aceşti angajaţi, care vor creşte numărul salariaţilor companiei în Regatul Unit la 4.000 de persoane, se vor ocupa de inteligenţa artificială, realitatea augmentată, dar şi de programe informatice sau de designul de produse, în special pentru filialele Workplace şi WhatsApp, potrivit unui comunicat.
„O mare parte dintre aceste posturi” vor permite punerea la punct ”a instrumentelor şi tehnologiilor care să detecteze şi să suprime într-o manieră proactivă conţinuturile periculoase de pe platforma noastră”, a precizat gigantul din domeniul internetului, care numără 43.000 de angajaţi pe plan global.
„Birourile de la Londra formează un centru pentru echipele care lucrează în domeniul integrităţii comunităţii şi care se ocupă în acelaşi timp de Facebook, Messenger, Instagram şi WhatsApp combătând mesajele de tip spam, precum şi pe cele de hărţuire şi ameninţări”, se mai precizează în comunicat.
Giganții internetului sunt în ofensivă împotriva mesajelor de ură din online
La Londra se află cel mai mare centru de inginerie al Facebook din afara teritoriului SUA, iar compania este pe cale să construiască noi birouri în două clădiri din cartierul aflat în plină modernizare King’s Cross, unde se află sediul unui alt gigant din domeniul internetului, Google. Prima clădire va fi inaugurată anul viitor.
Giganţii internetului, în special Facebook şi Google, se află sub presiunea a numeroase guverne pentru a lupta mai eficient împotriva propagării mesajelor de ură în mediul online, a incitărilor la violenţă, apologiei terorismului, dar şi cea a ştirilor false.
Google şi Facebook se află în plină ofensivă strategică atât în cadrul summit-ului de la Davos, cât şi în marile capitale europene unde guverne precum Franţa intenţionează o înăsprire a reglementărilor în privinţa acestor companii.
Directorul Alphabet, compania-mamă a Google, Sundar Pichai a lansat luni un apel către Uniunea Europeană pentru ”o abordare proporţională” în scopul reglementării inteligenţei artificiale, menţionând problema ”deepfake”-urilor, materiale cu conţinut înşelător generate de un algoritm de inteligenţă artificială, iar în al doilea rând, pentru reglementarea tehnologiei de recunoaştere facială.
Sheryl Sandberg, numărul doi în ierarhia Facebook, urmează, la rândul său, să ţină un discurs la Londra pentru confirmarea creării locurilor de muncă în Marea Britanie, înainte de a porni către Davos.