Dacă angajatorii preferă site-uri de networking profesionale precum LinkedIn atunci când recrutează personal de top management, aceştia preferă Facebook atunci când recrutează studenţi şi absolvenţi pentru alte poziţii, potrivit unui studiu realizat online de Potentialpark.
În cadrul studiului au fost chestionaţi online peste 30.000 de studenţi şi absolvenţi din toată lumea şi a fost analizată activitatea de recrutare a peste 500 de companii din Statele Unite, Europa şi Asia. Datele finale nu au fost publicate integral, însă un rezumat a fost transmis site-ului Mashable.
Mai mult de o treime dintre angajatorii de top ai Europei, respectiv peste 100 de companii, deţin o pagină de Facebook cu peste 1.000 de fani şi al cărei scop principal este recrutarea de tineri pentru poziţii middle şi low management.
Potentialpark a intervievat mai mulţi specialişti în resurse umane pentru a afla de ce Facebook este preferat în defavoarea LinkedIn atunci când sunt recrutaţi tineri studenţi şi absolvenţi. Potrivit acestora, atunci când o companie deţine o pagină de Facebook în scop de recrutare, tinerii interesaţi sunt cei care se îndreaptă către companie, interacţionând pe pagină, în timp ce recrutarea pe LinkedIn cere ca angajatorul să fie cel care caută personal cu potenţial ridicat.
Activitatea pe Facebook este mai alertă decât cea de pe LinkedIn, iar profilurile sunt actualizate mai des în primul caz. Mai mult, Facebook îi permite angajatorului să încarce pe pagină testimoniale, clipuri video, fotografii şi anunţuri cu privire la recrutare, iar totul se poate face în mod gratuit, lucru neîntâlnit la LinkedIn.
În plus, Facebook este o reţea de socializare mult mai mare decât LinkedIn, cu peste 800 de milioane de utilizatori activi, în timp ce LinkedIn numără în jur de 120 de milioane de utilizatori.
Următoarele două motive invocate de către specialiştii în resurse umane au fost butonul de Like, extrem de eficient în stabilirea unei relaţii apropiate cu utilizatorii activi şi faptul că Facebook este un teren prielnic branding-ului de companie, fiind mai popular decât LinkedIn în rândurile tinerilor.
Sursa: Mashable