Noua opțiune le va permite utilizatorilor să șteargă un mesaj deja trimis, în decurs de 10 minute de la momentul la care au apăsat butonul „Send”. Astfel, mesajul va fi șters și din căsuța poștală a destinataului, scrie Mashable.
„Poți șterge un mesaj din chat, dacă ai trimis din greșeală o fotografie, un mesaj cu informații incorecte sau un mesaj în căsuța greșită de chat. Astfel de mesaje vor putea fi șterse timp de 10 minute de la data trimiterii”, transmite Facebook.
Momentan, utilizatorii Facebook pot șterge mesajele din propriun Inbox, însă nu au posibilitatea de a șterge mesaje din Inbox-ul prietenilor cu care conversează, în cazul că au trimis un mesaj accidental.
Opțiunea de ștergere a mesajelor a fost introdusă și de WhatsApp, în octombrie anul trecut, și le permitea utilizatorilor să șteargă mesajele trimise într-un timp de șapte minute de la trimitere. În noua versiune, WhatsApp a extins acest timp la o oră, opt minute și 16 secunde.