Facebook a anunţat joi că îşi anulează conferinţa anuală pentru dezvoltatori (F8), programată la începutul lunii mai, din cauza creşterii îngrijorărilor cu privire la răspândirea epidemiei cu noul coronavirus, transmit France Presse şi Reuters.
„Este o decizie foarte dificilă întrucât (conferinţa) F8 este un eveniment incredibil de important pentru Facebook (…), dar prioritatea este pentru sănătatea partenerilor şi angajaţilor noştri”, a declarat prima reţea socială din lume, potrivit Agerpres.
Cele două zile ale conferinţei vor fi înlocuite cu sesiuni locale şi „conţinut video live”.
Conferinţa, care a atras anul trecut 5.000 de persoane din toată lumea, ar fi urmat să aibă loc pe 5-6 mai la San Jose, în California.
Microsoft urmează exemplul Facebook
Microsoft a urmat exemplul Facebook şi s-a retras de la o conferinţă de gaming programată pentru luna viitoare.
Printre altele, Google a anunţat că intenţionează să organizeze conferinţa sa pentru dezvoltatori potrivit planificării, pe 12-14 mai, dar că monitorizează evoluţia crizei coronavirusului.
La începutul acestei luni a fost anulat Congresul Mondial GSM 2020 (The Mobile World Congress – MWC), după retragerea în masă a expozanţilor din cauza temerilor provocate de epidemie.