În momentul anunţării schimbării, Mark Zuckerberg spunea că „ştirile locale ne ajută să înţelegem mai bine problemele comunităţii noastre şi deciziile care ne influenţează vieţile”.
Facebook îşi modifică din nou algoritmul pe baza căruia sunt ordonate postările din newsfeed, de data aceasta pentru a face loc mai multor ştiri cu caracter local, potrivit news.ro.
Această schimbare a fost prezentă încă de la începutul anului, insă doar pentru Statele Unite. Acum, aceasta este extinsă pentru toate regiunile şi toţi utilizatorii reţelei sociale.
Compania americană a decis să reducă importanţa conţinutului marilor publicaţii în cadrul algoritmului de rankare şi să aducă mai sus ştiri ale publisherilor locali.
Asta înseamnă, de exemplu, că utilizatorii Facebook din Bucureşti ar trebui să vadă mai multe ştiri de la publicaţiile din sau din apropierea oraşului şi mai puţine de la The New York Times sau The Washington Post.
În momentul anunţării schimbării, Mark Zuckerberg spunea că „ştirile locale ne ajută să înţelegem mai bine problemele comunităţii noastre şi deciziile care ne influenţează vieţile”.