Laboratorul va oferi un mediu propice pentru optimizarea aplicațiilor, rețelelor, dispozitivelor și serviciilor mobile pentru viitorii 5 miliarde de utilizatori de internet, încercând să rezolve aspectele critice ale inițiativei Internet.org de a face internetul accesibil pentru întreaga lume. Laboratorul va fi deschis în a doua jumătate a anului 2014 în campusul Facebook din Menlo Park, California.
Pe baza serviciilor Ericsson de verificare a dispozitivelor și aplicațiilor și a tehnologiei și experienței de top în materie de rețele mobile, compania suedeză va furniza pentru Facebook și dezvoltatorii de software capacitatea de a simula diferite medii de rețea din întreaga lume, permițându-le să dezvolte și să testeze servicii și aplicații mobile.
„Cu ajutorul acestui laborator, dezvoltatorii vor putea simula condițiile de rețea care se găsesc de obicei în piețele emergente, având la dispoziție un mediu în care pot să-și testeze și să-și optimizeze aplicațiile”, a declarat Jay Parikh, Vice President of Infrastructure Engineering, Facebook. „Aceasta este capabilitatea unică pe care Ericsson o aduce în acest proiect și suntem bucuroși că au hotărât să se implice.”
Laboratorul va ajuta la înlăturarea uneia dintre principalele obstacole fizice care împiedică furnizarea serviciilor de internet în întreaga lume. Dezvoltatorii au, în general, acces la mediul de rețea din locurile unde se implementează, dar consumatorii de astăzi au acces la diferite rețele (2G, 3G, 4G, Wi-Fi), de pe o gamă largă de dispozitive mobile cu diverse sisteme de operare, astfel încât dezvoltarea de aplicații a devenit extrem de complexă. Laboratorul gândit de Ericsson și Facebook va facilita existența unui număr mare de medii de rețea pentru a testa și optimiza, totul într-un singur loc.
„Scopurile Internet.org sunt aliniate cu ideea noastră legată de comunicarea ca nevoie umană de bază”, a declarat Johan Wibergh, Executive Vice President and Head of Business Unit Networks, Ericsson. „Crearea laboratorului va furniza un mediu unic de testare și optimizare a aplicațiilor, indiferent de rețea, dispozitiv sau sistem de operare. Colaborarea cu Facebook ne va oferi o înțelegere mai bună a necesităților lor în rețelele noastre, ceea ce vom putea aplica și mai departe pentru a dezvolta cele mai performante rețele le nivel global”.
Anunțat în august 2013, Internet.org a fost creat cu scopul de a furniza acces la internet și celor două treimi de populație care încă nu dispune de o conexiune și de a le oferi aceleași oportunități. Ericsson are o istorie de peste 100 de ani legată de încercarea de a micșora prăpastia digitalăși programe de tipul „Tehnologie pentru a face bine” în Africa, iar această experiență va fi extrem de utilă pentru scopul Internet.org de a face conexiunea la internet accesibilă tuturor și de a folosi traficul de date mai eficient.