Fundaţia nonprofit care trebuie să supervizeze noul premiu – lansată de Mark Zuckerberg, Sergey Brin, soţiile lor şi Iuri Milner – a anunţat în acelaşi timp numele primilor 11 laureaţi ai acestui premiu, "Breakthrough Prize in Life Sciences" (Premiul descoperirilor în ştiinţele vieţii).
Lucrările majorităţii acestor cercetători au avut ca obiect de studiu cancerul.
Pe viitor, cinci cercetători vor fi recompensaţi în fiecare an şi vor primi fiecare trei milioane de dolari.
"Priscilla şi cu mine (…) credem că acest premiu are potenţialul de a deveni un model pentru alte modele de filantropie", a comentat patronul şi fondatorul reţelei Facebook, Mark Zuckerberg, citat într-un comunicat.
"Suntem încântaţi să sprijinim acest premiu ce îi recompensează pe oamenii de ştiinţă (…) care îşi asumă riscuri şi au un impact semnificativ asupra vieţilor noastre’, a adăugat Anne Wojcicki, soţia lui Sergey Brin, ea însăşi cofondatoarea unui startup specializat în furnizarea de servicii pentru testele ADN. "Numele acestor oameni de ştiinţă ar trebui să fie foarte cunoscute şi ei însăşi ar trebui să fie consideraţi eroi", a adăugat ea.
Sursa: Agerpres