Facebook-ul poate fi la un moment dat periculos, dacă nu e gestionat într-o manieră potrivită, dar, în acelaşi timp, poate fi şi un lucru minunat, iar acest lucru depinde de securizarea profesională şi personală, a atras atenţia secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Alina Bica după participarea, marţi, la forumul “Provocări şi soluţii pentru siguranţa în cyberspaţiu” .
“Facebook-ul poate fi la un moment dat periculos, dacă nu ştii să-l gestionezi într-o manieră potrivită, dar, în acelaşi timp, poate fi şi un lucru minunat – gândiţi-vă câte vieţi a oferit unor oameni. Depinde cum îl priveşti şi cât de bine reuşeşti să te securizezi din punct de vedere profesional şi personal. Nu cred că este oportun, indiferent cât de bine cunoşti o persoană pe Internet, să începi să-i oferi lucruri personale despre tine”, a afirmat Bica.
Ea a arătat că dacă este accesat, acest instrument este capabil să ofere la acest moment o viaţă nouă, respectiv relaţionarea cu o mulţime de persoane, dând posibilitatea unei persoane să intre din pagina unui prieten în pagina prietenilor săi. ‘Oamenii au obiceiul, considerându-se protejaţi şi sub protecţia anonimatului, să ofere foarte multe informaţii – despre călătorii, despre locurile în care merg, oamenii pe care i-au întâlnit, uneori şi date de natură personală. Nu neapărat contul bancar este vizat’, a susţinut secretarul de stat.
Pe de altă parte, oficialul MJ a dat ca exemplu faptul că dacă cineva postează că în următoarele luni va pleca de acasă, aceasta este o informaţie care poate te fi folosită de anumite persoane rău intenţionate.
Ea a subliniat că mesajul său este să se aibă mai multă grijă când se foloseşte astfel Internetul. “Să ne gândim că uneori lucrurile frumoase pe care ştiinţa le oferă se pot transforma în lucruri extrem de urâte. (…) Când se postează anunţuri, să se ferească datele de natură personală : CNP, adresa de domiciliu, locul de naştere”, a adăugat Bica.
Oficialul MJ a spus că au fost cazuri în care făptuitori care proveneau din România s-au folosit de astfel de informaţii postate pe site-uri de socializare. De asemenea, Alina Bica a recunoscut că îi place să cumpere lucruri de pe Internet, dar că în ultimele şase luni s-a oprit pentru că de două ori a constatat că a cumpărat lucruri pe care nu le-a cumpărat în realitate.
Despre specializarea judecătorilor, secretarul de stat a menţionat că există un astfel de program la Institutul Naţional al Magistraturi, unde anumiţi procurori şi specialişti pe anumite domenii oferă cursuri de perfecţionare continuă pentru magistraţii judecători şi procurori.
Alina Bica a explicat că pe procurori îi poţi specializa, formând un serviciu din care să facă parte doar anumiţi procurori, dar la nivelul judecătorilor există o altă situaţie deoarece nu se poate încălca principiul de repartizare aleatorie a dosarelor.
“Nu pot veni şi să spun că un anumit judecător va veni să soluţioneze doar aceste dosare, motiv pentru care la INM există această tendinţă, dacă nu neapărat de specializare, măcar de familiarizare a judecătorului cu anumite chestiuni specifice şi tehnice care ţin de aceste dosare”, a mai precizat Bica.