Facebook, cea mai populară reţea socială din lume, va permite utilizatorilor săi să încarce fotografii mai mari pe site, însă va micşora dimensiunea pozelor de profil, conform unui post de pe developers.facebook.com.

Fotografiile de pe Facebook sunt limitate în prezent la rezoluţia 604×453 pixeli, însă în următoarele săptămâni rezoluţia acestora va creşte la 720×540 pixeli. 

Cea mai întâlnită reclamaţie la adresa celebrei reţele sociale este legată de faptul că rezoluţia fotografiilor este mult prea mică.

Facebook va modifica de asemenea şi rezoluţia fotografiilor de profil. Astfel, dacă acum acestea au o rezoluţie de 200×600 de pixeli, în câteva săptămâni fotografiile de profil vor avea o rezoluţie de doar 180×540 de pixeli.

SURSA: developers.facebook.com