Facebook, cea mai populară reţea socială din lume cu peste 500 de milioane de utilizatori, valorează în prezent 50 de miliarde de dolari, după ce Goldman Sachs Group şi Digital Sky Technologies au investit 500 de milioane de dolari în site.
Goldman Sachs, cea mai mare companie de holding bancar din lume, a investit în Facebook 450 milioane de dolari, iar compania rusă Digital Sky Technologies a investit 50 milioane de dolari, scrie New York Times.
Digital Sky Technologies a mai investit 200 de milioane de dolari în Facebook, în 2009, ridicând atunci valoarea site-lui la 10 miliarde de dolari. Cu noua investiţie Facebook este evaluat la 50 de miliarde de dolari şi site-ul de socializare este mai valoros decât eBay, cel mai mare site de licitaţii din lume şi gigantul media, Time Warner.
Goldman Sachs are dreptul să vândă până la 75 milioane de dolari din participaţia sa companiei ruse Digital Sky Technologies, mai scrie New York Times . Ruşii mai deţin acţiuni la companiile Groupon şi Zynga.
Oficialii Facebook au refuzat să comenteze informaţiile.
SURSA: BBC, TechCrunch