Este întrebarea pe care mi-o adresa, deunăzi, un prieten. Întrebarea nu s-a născut ca urmare a unei analize proprii ori a unei frământări interioare, ci revine obsedant în mintea majorităţii românilor, ca o psihoză la care asistăm în ultima vreme. Cu mic, cu mare, majoritatea concetăţenilor din mediul urban – întrucât statisticile arată că cei care nu sunt consumatori de produse bancare constituie o minoritate – se întreabă dacă şi cum pot să-şi îmbunătăţească poziţia în relaţia cu banca. În viziunea publicului larg, argumentele juridice sunt complet ignorate, ceea ce domină este certitudinea indusă că urmează să plătim mai puţin băncilor; întrebări precum „de ce” şi „cum” apar ca detalii nerelevante.

Judecătorul de la pupitrul TV

Experienţa ultimilor ani arată că românul s-a născut, printre altele, şi judecător; sau, dacă nu judecător, cel puţin un bun cunoscător al legii în general. Pornind de la cazul Elodia şi ajungând la mai vechile şi mai noile procese penale cu învinuiţi şi inculpaţi celebri, interesul omului de rând pentru aceste demersuri judiciare este unul uriaş şi, de la un punct, inexplicabil. Însă nimic nu se poate compara cu senzaţia pe care trebuie să o ai când apeşi sentenţios butonul telefonului mobil, trimiţând sms-ul da/nu, care stabileşte vinovăţia lui x sau lui y, la capătul „rigurosului proces” ce se desfăşoară timp de trei sau şapte ore la televizor. Mai greu trebuie să fie când în episodul următor (un fel de cale de atac, nu?), trebuie să schimbi soluţia în urma apariţiei unor noi probe senzaţionale.

Când este vorba de justiţie şi problemele ei, mass-media iubeşte un singur lucru mai mult decât numele celebre: cifrele spectaculoase. Problema raporturilor dintre bănci şi consumatori, în contextul intrării în vigoare a OUG 50/2010, oferă nişte cifre mirobolante: sute de consumatori dau în judecată diverse bănci, mii de procese individuale există între bănci şi clienţii lor, cu posibilitatea de a ajunge la sute de mii, sute de milioane de euro riscă să piardă băncile, şi exemplele pot continua la nesfârşit.

Dacă la aceste premise adăugăm contextul economico-social dramatic care domină România anului 2010, avem schiţată imaginea cauzelor care au condus la naşterea acestei psihoze naţionale. În toată această nebunie, este absolut normal ca băncile să plătească şi să răspundă ori de câte ori conduita lor nu se circumscrie în limitele impuse de lege, este perfect legitim ca orice consumator să îşi valorifice cum crede de cuviinţă drepturile, inclusiv uzând de liberul acces la justiţie.

Pe de altă parte, este total greşit ca publicului larg să i se inducă o imagine falsă şi certitudini mincinoase, conducând la un fenomen care poate avea un singur rezultat previzibil cert: blocarea instanţelor de judecată. Din nefericire, dezbaterea publică pe această temă, lipsită de orice rigoare, exact asta face. Practic, se vorbeşte de „situaţia băncilor”, „războiul cu băncile”, „şansele băncilor”, „şansele consumatorilor în raport cu băncile”, etc. Totul este general şi abstract şi, exact din acest motiv, fundamental greşit. Nu se poate generaliza, nu se poate extrapola, nu se pot inventa adevăruri absolute şi general aplicabile. Se poate discuta de nelegalitatea contractului dintre X si banca Y, sau, într-un plan mai general, de o anumită problemă de drept, tip de produs bancar, sau efectele concrete ale unei anumite dispoziţii imperative a legii etc.

Verdicte în necunoştinţă de cauză

Este lesne de înţeles de ce lucrurile stau aşa: contractele şi politica băncilor diferă, neexistând practic două bănci care să aibă o acţiune şi un comportament identic pe piaţă; există zeci, dacă nu sute de tipuri de contracte pentru produse bancare pe care fiecare bancă le încheie; modalitatea în care fiecare bancă înţelege să se conformeze noilor obligaţii stabilite de OUG 50/2010 diferă de la caz la caz. Pe de altă parte, trebuie subliniat că OUG 50/2010 stabileşte nişte obligaţii expres determinate pentru bănci: interzice anumite comisioane, interzice introducerea de comisioane şi taxe noi sau modificarea unilaterală a celor agreate, interzice anumite tipuri de clauze (spre exemplu, cele care obligau consumatorul să păstreze caracterul confidenţial al contractului cu banca). În esenţă, băncile române au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei (termen care a expirat), să îşi adapteze contractele acestor cerinţe imperative ale legii.

Există deja anunţuri publice că preconizatele procese colective vizează nu numai neînţelegerile dintre bănci şi consumatori pe marginea modificărilor pe care contractele trebuie să le suporte prin prisma OUG 50/2010, ci şi alte aspecte (acest lucru este o noutate numai prin prisma reflectării în mass-media, pentru că procesele dintre consumatori, ANPC şi bănci sunt numeroase şi există de câţiva ani). Aşadar, problema este una mai largă decât cea generată de efectele ordonanţei. În condiţiile în care aceste procese colective nu au început, cum poate cineva să îşi propună să evalueze şansele sau consecinţele unui litigiu viitor, ale cărui coordonate nu sunt, cel puţin parţial, cunoscute?! 

Dezbatere publică în folosul cui?

Pentru un avocat, în special unul care lucrează cu băncile şi este, vrând-nevrând, în temă cu subiectul, prima tentaţie este de a-şi expune punctul de vedere, de a pleda public pentru cauza în care se prezintă la bară sau pentru care lucrează în birou. Ar fi însă o greşeală la fel de mare precum cea pe care o fac cei care nu sunt jurişti şi, cu bună sau rea-credinţă, lansează o dezbatere publică lipsită de valoare, pentru că e lipsită de rigoare juridică.

Este foarte adevărat că dezbaterea şi judecarea unui litigiu se face în sala de judecată, şi nu la televizor. Dincolo de acest adevăr, mass media are un rol foarte important în contextul analizat. Realitatea arată că zeci sau sute de mii de oameni acţionează sau intenţionează să acţioneze pe baza informaţiilor şi crâmpeielor de adevăr pe care le află din presă sau de la televizor, şi nu ca urmare a sfatului unui avocat, sau, în general, a opiniei avizate a unui jurist.

Din păcate, mass media nu a fost cadrul unei dezbateri binevenite, în care băncile şi consumatorii, avocaţii şi consilierii lor, să prezinte puncte de vedere şi explicaţii punctuale, care să permită celui interesat să îşi formeze o imagine corectă asupra problemelor de drept care îl vizează, a drepturilor şi posibilităţilor sale de acţiune. Dar nu e prea târziu, de fapt nu e deloc târziu, pentru că povestea e abia la început. Nu putem scăpa din vedere şi demersul interesat al celor ce, profitând de o temă „fierbinte”, pot realiza profit si pe deasupra o răsunătoare publicitate gratuită. Dar acesta este un subiect pe care îl voi aborda cu altă ocazie.

Este cert că băncile trebuie să se supună noilor reguli ale jocului pe care OUG 50 / 2010 le stabileşte. Este previzibil că, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, vor exista bănci care vor pierde procese cu consumatorii, legate sau nu de OUG 50 / 2010. Dacă mediatizarea acestui fenomen va continua pe făgaşul actual, sunt convins că vor exista mii sau zeci de mii de procese inutile, iniţiate în necunoştinţă de cauză şi inapte să aducă rezultatele scontate de consumatori. Exact de asta nu avem nevoie, pentru bunul mers al actului de justiţie. Cât despre bănci, nimeni nu se îndoieşte că îşi vor apăra poziţia întocmai ca şi consumatorii; aşteaptă sa se stingă această agitaţie naţională cu siguranţa celui care ştie că economia românească, precum şi majoritatea românilor şi societăţilor comerciale, vor continua să nu poată să trăiască cu ele… dar nici fără ele.  

Cosmin Vasile Avocat Asociat, Zamfirescu Racoţi Predoiu