Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) critică indemnizațiile uriașe primite de conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), subliniind că aceste venituri au fost menținute la niveluri ridicate în ciuda falimentelor majore din piața asigurărilor, care au afectat sute de mii de români.

Salarii uriașe pentru conducerea ASF în ciuda crizei RCA

Potrivit FACIAS, salariile conducerii ASF pot ajunge de șase ori mai mari decât cel al unui ministru, iar aceste remunerații au fost acordate chiar în perioada în care piața a fost zguduită de prăbușirea companiilor City Insurance și Euroins. Aproape 200.000 de cereri de despăgubire sunt încă în așteptare, iar prețurile polițelor RCA au crescut cu până la 30% pentru anumite tipuri de vehicule.

FACIAS atrage atenția că membrii Consiliului ASF primesc salarii enorme, în condițiile în care Guvernul a adoptat măsuri de austeritate prin „ordonanța trenuleț”. Conform unui răspuns oficial transmis FACIAS, în 2024, președintele ASF a încasat un venit lunar de peste 21.500 euro, adică aproximativ 1.298.638 lei pe an.

ASF, Autoritatea de Supraveghere Financiară
SURSA FOTO: Facebook, ASF

Prim-vicepreședintele ASF a primit 1.199.673 lei anual, aproximativ 20.000 euro lunar, în timp ce vicepreședinții au avut indemnizații brute lunare între 85.000 și 91.500 lei. Membrii neexecutivi ai Consiliului ASF au câștigat lunar între 37.000 și 50.600 lei, echivalentul a 7.400 – 10.100 euro.

Fundația subliniază că veniturile ASF provin din tarifele și cotele impuse entităților reglementate, bani care, în cele din urmă, sunt achitați de cetățeni prin polițele de asigurare. Cele mai mari salarii au fost încasate chiar în anii 2022 și 2023, perioadă în care ASF nu a luat măsuri eficiente pentru prevenirea falimentelor City Insurance și Euroins.

Impactul asupra cetățenilor și responsabilizarea autorităților

Efectele acestor falimente se resimt direct asupra cetățenilor. Până la sfârșitul anului 2024, au fost întrunite 502.823 de cereri de plată, dar doar 60% dintre acestea au fost soluționate, iar plățile efectuate au totalizat 2,6 miliarde lei. Totodată, dispariția celor doi mari asigurători a generat o criză majoră pe piața RCA, cu prețurile polițelor dublându-se în anumite perioade.

FACIAS a depus un denunț la Parchetul General în 2023, semnalând că ASF a fost conștientă de dificultățile Euroins încă din 2020, dar nu a intervenit conform atribuțiilor legale pentru protejarea asiguraților. Fundația consideră că lipsa de acțiune a ASF a contribuit direct la criza actuală.

Prin campania „Închideți robinetul risipei”, FACIAS cere responsabilizarea autorităților pentru o gestionare eficientă a fondurilor publice și subliniază necesitatea unei administrări corecte a resurselor pentru a consolida încrederea cetățenilor în instituțiile statului.