Despăgubiri pentru șoferii afectați de noua lege! Este un abuz

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a publicat joi, 8 august, un model de acțiune în instanță destinat persoanelor afectate de noile prevederi din legea „Drugtest”.

Această inițiativă are rolul de a sprijini persoanele care au fost nedreptățite din cauza aplicării eronate și abuzive a noilor reglementări stabilite de Ordonanța de Urgență nr. 84/2024. FACIAS oferă acest model pentru a facilita accesul la justiție și pentru a permite celor afectați să solicite despăgubiri pentru prejudiciile suferite.

„Ca urmare a numeroaselor sesizări primite şi a potenţialelor abuzurilor cauzate, FACIAS a fost printre primele organizaţii care au sesizat public nelegalitate şi econstituţionalitatea acestei ordonanţe. Peste 180.000 de persoane au solicitat anularea acestei Ordonanţe”, au anunțat reprezentanții fundației.

Ordonanța de Urgență nr. 84/2024 prevede, printre altele, că șoferii care refuză testul de droguri efectuat de poliție își pierd automat permisul de conducere, chiar dacă doresc să efectueze analize suplimentare la Institutul Național de Medicină Legală (INML).

Este bine cunoscut faptul că aparatele de drugtest utilizate de Poliția Română au o rată semnificativă de eroare, cu aproximativ 15-20% dintre testele pozitive fiind ulterior infirmate prin analize de laborator.

DrugTest
SURSA FOTO: Facebook, Poliția Română

Ordonanța este neconstituțională

FACIAS consideră că această ordonanță este abuzivă și neconstituțională, afectând în mod direct cetățenii nevinovați. În acest context, FACIAS a publicat un model de acțiune în instanță pentru a permite persoanelor afectate să solicite despăgubiri.

FACIAS se va alătura demersurilor juridice inițiate de cetățeni și va sprijini fiecare reclamant în instanță, intervenind pentru a susține drepturile încălcate după depunerea cererii de judecată. Modelul de acțiune publicat include toate elementele necesare pentru formularea unei cereri de despăgubire și acoperă atât daunele materiale, cât și cele morale. Cetățenii pot solicita despăgubiri pentru prejudiciile rezultate din retragerea permisului de conducere, cheltuielile analizelor toxicologice, transport, cazare și alte cheltuieli adiacente. De asemenea, se pot solicita daune morale pentru suferințele psihice cauzate de reținerea permisului, în ciuda faptului că persoana respectivă era nevinovată.

FACIAS invită cetățenii afectați de Ordonanța „Drugtest” să descarce Modelul de Acțiune pentru a-și apăra drepturile și a obține despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Acest demers face parte din campania „E dreptul meu”, dedicată cetățenilor români care constată că le sunt încălcate drepturile fundamentale.