Haos este termenul care caracterizează cel mai bine situaţia legislativă actuală. Şi nu este vorba de cantitatea de acte normative care se produc în ultima perioadă, cåt de impactul asupra politicii bugetare. Pe fondul scandalului legat de majorarea salariilor în învăţămånt, o serie de alte acte normative au trecut aproape neobservate. Acestea fac referire la modificări salariale în diferite sectoare bugetare, la modificări ale contribuţiilor sociale şi la diverse f
Haos este termenul care caracterizează cel mai bine situaţia legislativă actuală. Şi nu este vorba de cantitatea de acte normative care se produc în ultima perioadă, cåt de impactul asupra politicii bugetare.
Pe fondul scandalului legat de majorarea salariilor în învăţămånt, o serie de alte acte normative au trecut aproape neobservate. Acestea fac referire la modificări salariale în diferite sectoare bugetare, la modificări ale contribuţiilor sociale şi la diverse facilităţi acordate. Printre acestea din urmă se numără scutirea de impozit a profiturilor investite în construirea de grădiniţe. Prevederile cu pricina sunt cuprinse în Legea nr. 223/2008, care devine aplicabilă începånd cu anul şcolar 2009-2010. Legea nu are mai mult de nouă rånduri, astfel că este cam greu de luat în serios.
Conform art. 2, „Societăţile comerciale cu un număr minim de 200 de angajaţi pot înfiinţa în cadrul lor grădiniţe de copii“. Ce înseamnă să înfiinţezi în cadrul unei societăţi o grădiniţă? Societatea trebuie să aibă în obiectul de activitate codul CAEN corespunzător? Ce se întåmplă cu societăţile cu mai puţin de 200 de angajaţi: nu pot înfiinţa grădiniţe?
Mai departe, legea precizează că grădiniţele dispun de autonomie organizatorică şi funcţională. Întrebare: s-ar putea şi altfel, mai ales că sunt înfiinţate de o societate comercială? Pardon, în cadrul unei societăţi comerciale?
Legea continuă plină de exuberanţă: „Societăţile comerciale care înfiinţează în cadrul lor grădiniţe de copii sunt scutite de la plata impozitului pe profitul reinvestit în domeniul învăţămåntului preşcolar“. Deci, să fie clar: numai pentru grădiniţele înfiinţate în cadrul, nu şi pe långă societăţile comerciale, se poate obţine scutire de impozit.
Transpunere în Codul fiscal
Evident, scutirea de impozit va putea opera efectiv doar în situaţia în care Codul fiscal va avea în cuprinsul său prevederi similare. Aşa după cum se ştie, orice prevedere contrară Codului fiscal este nulă.
Sigur, mai există o variantă, şi anume rambursarea impozitului pe profit plătit. O astfel de schemă de ajutor de stat funcţionează deja (cel puţin pe hårtie). Este vorba, dacă vă mai amintiţi, de Programul pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit.
Vorbeam puţin mai devreme de faptul că scutirea de impozit pentru grădiniţe nu este inclusă în Codul fiscal. Este doar în parte adevărat. În acest moment, Codul fiscal prevede deductibilitate pentru o serie de cheltuieli făcute din aşa-numitul fond social, constituit în procentaj de 2% din fondul de salarii, printre care şi cheltuieli generate de administrarea grădiniţelor proprii.
Conform prevederilor art. 21 alin. (3) lit. c), au deductibilitate limitată „cheltuielile sociale, în limita unei cote de pånă la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormåntare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor; grădiniţe, creşe (…)“
Oricåt de generoasă ar fi în intenţii Legea nr. 233/2008, legiuitorul pare să nu înţeleagă efortul pe care ar trebui să-l facă o societate pentru înfiinţarea unei grădiniţe. Pentru că să ne gåndim numai la ce ar însemna găsirea unui locaţii potrivite şi costurile cu achiziţionarea terenului, în cazul în care s-ar porni o construcţie nouă. În condiţiile în care consiliile locale nu vor fi dispuse să ofere terenuri de construcţie, beneficiile legii sunt în fapt destul de mici, fiind puţin probabil să existe multe societăţi care să pornească o asemenea investiţie. În plus, legea nu prevede nimic legat de un număr minim de copii care pot fi primiţi într-o grădiniţă de acest tip, astfel că este posibil ca nici din punct de vedere social impactul să nu fie important.