Criteriile care trebuie indeplinite de contribuabili
si traiectoria cererii pentru inlesnire sunt neclare
Se pare ca, prin abrogarea actelor normative care reglementau in special modalitatea de acordare a facilitatilor fiscale de natura esalonarilor, amanarilor sau scutirilor la plata obligatiilor bugetare, aceste inlesniri tin de timpuri trecute si ne fac sa vorbim cu nostalgie de “vremurile bune de altadata”.
Aceasta nu inseamna ca nu este la fel de presanta problema in sine: se mai pot sau nu acorda esalonari la plata obligatiilor bugetare? Este o intrebare la care contribuabilii ar vrea un raspuns clar, mai ales cand sunt pusi in situatia – neasteptata si neplacuta in acelasi timp – de a plati diferente de impozite si taxe, precum si majorari si penalitati de intarziere rezultate in urma unei inspectii fiscale.
Conform prevederilor legale, plata diferentelor de creante fiscale, precum si a creantelor accesorii (majorari si penalitati) poate sa creeze contribuabilului probleme financiare serioase atat din cauza cuantumului acestor sume, cat si a termenului scurt de achitare. Astfel, conform prevederilor legii (art. 104 din Codul de procedura fiscala):
“Diferenta de impozit, taxa sau contributie constatata de organele de inspectie fiscala, precum si obligatiile accesorii se platesc in functie de data comunicarii prezentei, astfel:
– pana la data de 5 a lunii urmatoare, cand data comunicarii este cuprinsa in intervalul 01-15 din luna;
– pana la data de 20 a lunii urmatoare, cand data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna”.
Mai departe, decizia de impunere emisa in urma inspectiei fiscale constituie si titlu executoriu, ceea ce inseamna ca creditorul fiscal este indreptatit sa recupereze debitele prin executare silita dupa
15 zile de la transmiterea somatiei de plata.
Ce se poate face intr-o astfel de situatie? Presupunand ca decizia organului fiscal nu este contestata, contribuabilul poate solicita amanarea sau esalonarea la plata a diferentelor de taxe si impozite stabilite in urma inspectiei. Temeiul legal pentru o astfel de initiativa este art. 122 din Codul de procedura fiscala si anume:
“Art. 122-(1) La cererea temeinic justificata a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda, pentru obligatiile fiscale restante, atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteia, inlesniri la plata, in conditiile legii.”
De altfel, in Codul de procedura fiscala mai exista o serie de trimiteri care intaresc posibilitatea obtinerii de inlesniri la plata. Una dintre ele se regaseste in art. 109:
“Art.109 – (3) Pentru obligatiile fiscale esalonate sau amanate la plata, precum si pentru accesoriile acestora, termenul de plata se stabileste prin documentul prin care se acorda inlesnirea respectiva.”
Intrebarea care se pune este care sunt acele “conditii ale legii” care trebuie indeplinite pentru a se obtine o inlesnire la plata? Ele se regasesc in cuprinsul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat:
“Art. 2. – (8) Modalitatile de acordare a ajutorului de stat fara a se limita la acestea pot fi: subventii; anularea de datorii sau preluarea pierderilor; exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor si impozitelor (…).”
Prin prisma acestor prevederi, solicitarea unei esalonari la plata se incadreaza in categoria ajutorului de stat individual. Pentru ca inlesnirea sa fie in mod efectiv acordata, ea ar trebui notificata Consiliului Concurentei, in vederea autorizarii. Exista insa si o exceptie, prevazuta la art.
20 din Legea nr. 143/1999:
“Art. 20. – Ajutorul acordat unei intreprinderi, intr-o perioada de pana la 3 ani, in valoare totala de 3 miliarde lei, este considerat a fi autorizat si nu cade sub incidenta obligatiei de notificare, in conditiile stabilite prin regulamentul Consiliului Concurentei.”
Cu alte cuvinte, in cazul unor diferente de plata al caror cuantum este sub plafonul prevazut de lege si pentru care esalonarea nu va depasi 3 ani, decizia de acordare a acesteia tine doar de furnizorul ajutorului – de presupus Ministerul Finantelor (prin intermediul ANAF).
Asta nu inseamna neaparat ca inlesnirea la plata se va obtine, ci doar ca exista o posibilitate de solicitare. Din pacate, se pastreaza o tacere mormantala asupra criteriilor pe care contribuabilul trebuie sa le indeplineasca pentru a avea succes in solicitarea sa. Nu exista norme metodologice si, la intrebarile puse de catre contribuabili, raspunsurile sunt ceva de genul “nu stim, n-am auzit”. Din acest motiv, acea “justificare temeinica” de care vorbeste legea poate sa insemne orice si sa lase loc la orice interpretare.
Mai este si un alt aspect care ingreuneaza efortul contribuabilului, si anume termenul de solutionare a unei astfel de cereri de esalonare. Conform prevederilor Codului de procedura fiscala, termenul este de 45 de zile, iar daca organul fiscal solicita informatii suplimentare, termenul se poate prelungi.
Luand in considerare termenul de 45 de zile, chiar si in cazul in care contribuabilul depune cererea de esalonare inainte de termenul scadent prevazut in decizia de impunere, el are sanse mici sa evite executarea silita. Aceasta poate fi suspendata doar in momentul in care exista o decizie favorabila privind inlesnirea la plata, conform prevederilor art. 144 din Codul de procedura fiscala:
“Art. 144 – (2) Executarea silita se suspenda: (…)b) la data comunicarii aprobarii inlesnirii la plata, in conditiile legii (…)”.
In cazul in care se face executarea silita a unui bun imobil, aceasta poate fi suspendata in situatia in care contribuabilul obtine aprobarea ca plata integrala a creantelor fiscale sa se faca din veniturile bunului imobil urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
si daca lipsea cumva bomboana de pe prajitura, ne facem datoria sa o punem acolo unde trebuie: tinand seama ca inlesnirea la plata este considerata ajutor de stat, este dificil de stabilit cine are competentele de aprobare a unei astfel de solicitari. Este de presupus ca cererea va fi adresata organului fiscal competent, dar nu se cunoaste traiectoria pe care aceasta o va avea si in mainile cui va ajunge. si nu ne referim aici la influentarea factorului decizional, ci la transparenta decizionala, care in acest caz lipseste cu desavarsire.
