ANRE vine cu un anunţ excelent pentru milioane de consumatori de energie din România. Se va înregistra o scădere a valorii facturilor începând cu prima zi a anului viitor.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă scăderea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, plătită de consumatori în factura la electricitate. Aceasta va scădea de la 1 ianuarie cu 24,35%, se arată într-un comunicat al instituţiei.
„Conform Ordinului preşedintelui ANRE nr. 239 privind aprobarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a unor prevederi privind modul de facturare al acesteia, valoarea contribuţiei pentru cogenerare care va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2021 este de 17,12 lei/MWh”, se transmite în comunicatul ANRE.
Cu cât se va modifica preţul pentru consumatorul final?
Această valoare este cu 24,35% mai mică decât valoarea contribuţiei pentru cogenerare de 22,63 lei/MWh aflată în vigoare pentru lunile noiembrie şi decembrie 2020.
Aplicând noua valoare a contribuţiei pentru cogenerare, valabilă până la data de 30 iunie 2021, va rezulta un impact asupra preţului la consumatorul final de 0,01712 lei/kWh.
Ce se întâmplă cu certificatele verzi?
Pe de altă parte, consumatorii de energie vor plăti anul viitor 0,063 lei/kWh în contul certificatelor verzi, nivel comparabil cu cel din acest an, a transmis, miercuri, ANRE.
Cota obligatorie estimată de achiziţie de certificate verzi pentru operatorii economici care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi pentru anul 2021 a fost stabilită la valoarea de 0,4505 CV/MWh, pentru un consum de energie electrică prognozat de 44 TWh.
Totodată, Ministerul Economiei a estimat pentru anul 2021 a fi exceptată de la plata certificatelor verzi o cantitate de energie electrică de 8 TWh, au arătat reprezentanţii ANRE.
„Impactul mediu estimat în factura consumatorului final care suportă certificatele verzi aferente schemei de sprijin pentru anul 2021 este 0,063 lei/kWh, comparabil cu valoarea din 2020”, au precizat aceştia.
În acest moment, consumatorii plătesc, în factură, 0,0628641 lei pe kWh în contul certificatelor verzi.