Marcel Ciolacu vrea ca autoritățile locale să eficientizeze sistemele de încălzire centralizată pentru ca facturile la energie să fie mai mici, iar localitățile să fi mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Marcel Ciolacu a găsit soluția pentru facturi mici la energie
Premierul României, Marcel Ciolacu, a participat, joi, la semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Va fi construită o nouă centrală de cogenerare pe gaz natural, proiectată să livreze integral energia termică în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) al municipiului Râmnicu Vâlcea. Ea va înlocui actuala centrală bazată pe cărbune. Proiectul valorează circa 140 de milioane de euro și este finanţat prin Programul Termoficare, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Marcel Ciolacu a încurajat autorităţile locale să acceseze fondurile puse la dispoziţie pentru eficientizarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică.
„Felicit autorităţile locale din Râmnicu Vâlcea pentru că au reuşit să acceseze fondurile puse la dispoziţie prin Programul Termoficare şi încurajez şi celelalte autorităţi locale să aplice la acest program, al cărui scop este eficientizarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică.
Cetăţenii vâlceni au astfel şansa de a beneficia de energie produsă într-un mod prietenos cu mediul şi, totodată, de a plăti un preţ mai mic pentru ea”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul României.
Facturile la energie ar putea crește la toamnă
Declarația sa a fost făcută în contextul în care facturile la energie ar putea crește la toamnă. Executivul analizează, acum, opțiunea de a reduce sau de a elimina compensarea prețurilor la energie și gaze, după ce Comisia Europeană a cerut diminuarea subvențiilor acordate populației, pe motiv că se cheltuie prea mulți bani cu ele.
Simultan, au loc discuții între Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) și Ministerul Energiei în legătură cu această propunere. Anterior, Marcel Boloș a precizat că măsurile fiscale ar trebui adoptate în septembrie 2023. El a zis că ar trebui ca prima preocupare să fie evitarea unei eventuale suspendări a fondurilor europene.