Românii vor putea plăti facturile cu cardul direct către poștaș
Românii vor avea posibilitatea să plătească facturi cu cardul direct către poștaș.
Poșta Română a achiziționat 7.000 de dispozitive mobile care permit procesarea plăților direct la persoană.
Prin urmare, atunci când poștașul livrează o factură, aceasta poate fi achitată instantaneu cu cardul.
Miercuri, pe 27 martie, a avut loc prima plată de test pentru a evalua funcționarea sistemului, a declarat ministrul Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan.
”E un pas extrem de important.
Este evident că în urma discuţiilor pe care o să le port, atât cu managementul Poliţiei Române, cât şi cu cel al Poştei Române, cât şi cu sindicatele, o să le solicit un calendar în care va fi implementată această tehnologie.
Eu le cer în cel mai scurt timp să fie implementate”, a spus acesta.
Creșterea plăților digitale ar putea contribui cu 7 miliarde de lei la PIB-ul României
Conform celui mai recent studiu realizat de Visa și Kearney, o creștere a plăților digitale cu 5% în cinci ani consecutivi ar putea contribui la o majorare a PIB-ului cu aproximativ 7 miliarde de lei.
Studiul subliniază importanța politicilor publice în combaterea economiei subterane și impactul plăților digitale în acest sens. România a înregistrat progrese în reducerea economiei informale în ultimul deceniu. Însă eforturile susținute rămân necesare pentru a atenua efectele multiplelor crize și pentru a sprijini mediul de afaceri și economia. Acest lucru este valabil mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, conflictului din Ucraina și creșterii costurilor de trai.
Guvernul României a implementat măsuri precum un sistem electronic de monitorizare a vânzărilor și transportului de mărfuri, case de marcat electronice obligatorii și facturare electronică pentru a contracara economia subterană. Visa și-a asumat angajamentul de a facilita plata taxelor și impozitelor cu cardul. Astfel, a contribuit la simplificarea experienței de plată pentru români și la un management financiar mai eficient.
Limitările în utilizarea plăților digitale pot determina probabil profituri mai mici și costuri mai mari pentru antreprenori și afaceri. De asemenea, este posibilă o urmărire mai scăzută a fluxurilor de bani. Toate acestea conduc la o creștere a economiei informale, care în 2023 a atins 30% din PIB în România, conform datelor din studiul menționat anterior. Mai multe puteți citi aici.