După eliminarea facturilor tipizate de la Imprimeria Naţională, parlamentarii au dat o lege care pune beţe în roate facturilor trimise pe e-mail. Un simplu print face posibilă ocolirea legii. Condiţiile birocratice privind sistemele de emitere a facturilor au fost eliminate la începutul anului trecut. După jumătate de an, Parlamentul a adoptat însă o lege care contracara o parte din relaxarea birocraţiei. Este vorba de facturile trimise prin e-mail, care trebuie să îndepli
După eliminarea facturilor tipizate de la Imprimeria Naţională, parlamentarii au dat o lege care pune beţe în roate facturilor trimise pe e-mail. Un simplu print face posibilă ocolirea legii.
Condiţiile birocratice privind sistemele de emitere a facturilor au fost eliminate la începutul anului trecut. După jumătate de an, Parlamentul a adoptat însă o lege care contracara o parte din relaxarea birocraţiei. Este vorba de facturile trimise prin e-mail, care trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, începând din 2008. Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) trebuiau să elaboreze normele de aplicare a legii. După nouă luni de zile, normele nu sunt încă adoptate. Iar vina este pasată de la o instituţie la alta. „Proiectul de decizie, cu modificările survenite în urma procesului de consultare publică, a fost trimis către Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru obţinerea unui aviz consultativ“, argumentează reprezentanţii ANRCTI. Ei precizează că există şi doi funcţionari publici angajaţi, care ar trebui să analizeze cererile ce nu pot fi depuse. Timpul trece, însă, iar salariul plătit de la buget curge… Cei de la Ministerul Finanţelor n-au putut să ne răspundă în două zile cine se ocupă de aplicarea respectivei legi şi de ce n-au dat ok-ul la ANRCTI.
Sancţiuni pentru funcţionarii din cele două instituţii care n-au adoptat la timp normele nu există. În schimb, toate firmele care vor să renunţe la facturile pe hârtie sunt cu un picior în afara legii, din cauză că legea facturilor electronice introduce obligativitatea unei omologări de la ANRCTI, care nu se poate acorda însă în absenţa normelor. O firmă care nu respectă legea facturilor electronice (nr. 260/2007), inclusiv prevederile privind omologarea, este pasibilă de amenzi între 500 şi 5.000 de lei. La acestea se adaugă şi o sancţiune fiscală: imposibilitatea de a folosi documentele în contabilitate, pentru a calcula impozitul pe profit.
Lege cu tocmeală
Parlamentarii au motivat adoptarea legii prin faptul că aceasta va stimula utilizarea facturilor electronice şi va creşte încrederea în noul sistem. Efectele sunt însă exact invers: proceduri birocratice şi costuri noi, pe care trebuie să le suporte firmele. În plus, legea este făcută atât de bine, încât poate fi ocolită cu un simplu click. Pe butonul de print.
Modificările aduse Codului fiscal, care au intrat în vigoare la începutul lui 2007, au dat liber firmelor să-şi facă propriile facturi. Măsura, luată pentru armonizarea legislaţiei cu cea europeană, a contribuit la reducerea birocraţiei: majoritatea firmelor au scăpat de formularele tipizate aflate sub monopolul Imprimeriei Naţionale şi de cozile şi costurile pentru comandarea şi achiziţionarea acestora. Prevederile din Codul fiscal impuneau doar ca pe factură să existe anumite informaţii: datele de identificare ale cumpărătorului şi vânzătorului, produsele cu preţul şi TVA-ul etc. şi se elimina obligativitatea ştampilei. Practic, ar fi putut fi folosite în contabilitate facturi realizate în word sau în html (cod utilizat la navigarea pe internet).
Gura de aer dată de relaxarea birocraţiei la facturi n-a fost însă de lungă durată. După doar şapte luni, în iulie 2007, parlamentarii au adoptat o lege care pune beţe în roate facturilor trimise prin e-mail.
Obligaţii uşor de ocolit
De la începutul lui 2008, vânzătorii care folosesc sistemele electronice trebuie să obţină o omologare de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor (ANRCTI); evident, contra cost. În plus, trebuie să achiziţioneze servicii de semnătură digitală şi marcă temporală (care nu sunt necesare pentru facturile în format hârtie). Semnătura digitală este un fişier care atestă că documentul în cauză a fost emis de o anumită persoană sau firmă, iar marca temporală este „ora exactă“ ataşată unui document semnat. Pentru softul de „ora exactă“ pe Internet, autorităţile din România au investit nu mai puţin de 70.000 de euro.
Costurile pentru a avea semnături şi ora în format digital pot ajunge şi la mii de euro în cazul unei firme care emite sute de facturi zilnic – cum ar fi o agenţie care vinde bilete de avion sau la concerte pe internet. La acestea, se adaugă taxa pentru analizarea dosarului de către ANRCTI – de 3.700 de lei potrivit unui proiect de act normativ care n-a intrat însă în vigoare – şi cele cu auditul sistemelor informatice.
Firmele care emit facturi electronice fără autorizarea de la ANRCTI riscă o amendă între 500 şi 5.000 de lei. În plus, nici nu-şi mai pot deduce cheltuielile respective, atunci când calculează impozitul pe profit. Obligaţiile cu omologarea şi achiziţionarea de softuri pentru a emite facturi prin e-mail pot fi ocolite însă foarte simplu: tipărind facturile primite pe e-mail. „Facturile în format hârtie emise printr-un software creat pentru emiterea facturilor şi printate pot fi folosite ca documente justificative în contabilitate“, se arată într-un răspuns al preşedintelui ANRCTI, Dan Georgescu, dat la o solicitare transmisă de un contribuabil.
Varujan Pambuccian, deputat, iniţiatorul proiectului
Fără birocraţie în UE
LEGISLAŢIE Statele membre nu pot impune persoanelor taxabile care furnizează bunuri şi servicii pe teritoriul lor obligaţii sau formalităţi suplimentare legate de transmiterea facturilor prin mijloace electronice. (Directiva UE)
SEMNĂTURA ELECTRONICĂ Facturile transmise prin mijloace electronice vor fi acceptate de statele membre cu condiţia ca autenticitatea originii şi integritatea conţinutului să fie garantate fie prin uilizarea unei semnături electronice avansate, fie prin intermediul EDI (electronic data interchange).
PRACTICĂ Din raportările făcute de ţări pe tema reglementărilor în materie de TVA, reiese că România este singura ţară care cere ca sistemele de facturare să fie omologate de autorităţi. În marea majoritate a statelor, este suficientă utilizarea unei semnături digitale. Lituania este singura ţară care cere omologarea semnăturilor digitale.