Analizând situația din cadrul a 23 de universități din țară , ANOSR a constatat că în 17 dintre acestea (74%) au crescut taxele de studiu sau au existat discuții în acest sens la nivelul structurilor de conducere ale universităților în ultimul an universitar.
Jumătate dintre universități nu au mai așteptat dezbaterile și au mărit taxele de școlarizare începând cu noul an universitar.
De exemplu, potrivit ANOSR, la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava taxa de școlarizare a crescut cu valori cuprinse între 500 și 900 de lei, în funcție de cicluri și domenii de studiu. Academia de Studii Economice București a crescut taxele pentru licență și masterat cu 500 de lei (de la 3.000 la 3.500 de lei, respectiv de la 4.500 la 5.000 de lei), iar pentru doctorat cu 1000 de lei (de la 5.500 la 6.500 de lei). La Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași taxele au crescut anul trecut, la nivelul licență diferența fiind în general de la 2.200 la 2.700 de lei. La Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca taxa a crescut de la 3.000 la 3.300 de lei. Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați a crescut taxa cu 200 de lei la domeniile tehnice și 100 de lei la domeniile umane.
În ceea ce privește taxele de cămin, studiul ANOSR arată că în 57% dintre universitățile analizate a crescut regia de cămin sau a fost discutată posibilitatea creșterii la nivelul conducerii universității. Acest lucru nu vine deloc ca o surpriză, având în vedere că subvenția cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflației.
De asemenea, au scăzut considerabil și investițiile în reparații și modernizări ale căminelor. Astfel, există cămine în care regia lunară a atins valori record: 500 de lei – Căminul Akademos – Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2 sau 3 studenți în cameră), 320 de lei – Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava (3 studenți în cameră). Pe de altă parte, există universități care oferă prețuri mai mici pentru regiile lunare, însă studenții sunt nevoiți să stea înghesuiți câtre 4 sau 5 într-o cameră: 150 de lei – Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Gr T Popa” Iași (4 în cameră),100 de lei – Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (5 în cameră), 95 de lei – Universitatea ,,Politehnica” Timișoara (5 în cameră), 155 de lei – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (4 în cameră), 120 de lei – Academia de Studii Economice (4 în cameră).
"Taxele de studii, alături de celelalte costuri legate de facultate, sunt deja insuportabile de către o mare parte a familiilor din România și sunt cauză principală a abandonului școlar – în universități, doar jumătate din studenți termină facultatea începută. Actualele creșteri de taxe și ineficiența măsurilor de sprijin a studenților cu venituri scăzute sau defavorizați în alt fel arată importanța scăzută pe care guvernanții, atât cei actuali cât și cei din guvernele trecute, o acordă tinerei generații. Scăderea investiției statului în educație prejudiciază grav întreaga societate, cu repercusiuni atât pe termen scurt, legate de costuri dar și de calitatea și relevanța studiilor pentru actualii studenți, cât și pe termen lung, legate de creșterea economică, echitate și chiar sănătate publică și participare la procesele democratice!”, spune Mihai Dragoș, președinte ANOSR.
Acesta este al doilea val de scumpiri: în 2012, Universitățile Spiru Haret, Dunărea de Jos, Ovidius etc au mărit taxele de studiu. Unele dintre ele au schimbat regulile în timpul jocului: fie au mărit taxele şi pentru cei din anii 2 sau 3, fie au aplicat retroactiv anumite taxe.
Citește mai multe aici: Universităţile româneşti, cuprinse de febra taxelor astronomice
Facultatea se scumpește și anul acesta: taxe mai mari în medie cu 500 de lei
23 septembrie 2013, 22:03
Ultima modificare în 24 septembrie 2013, 01:03
Finanțarea slabă a educației obligă universitățile să crească taxele de studiu și de cămin, arată Asociația Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) din România în studiul "Responsabilitate pentru Educație!".
Etichete: anosr,
camine,
facultate,
studenti,
studiu,
taxe,
universitate
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook