Pământul se învârtea prea încet pentru americani, iar ei au încercat să-l grăbească. N-a mers. Compania aeriană italiană Alitalia este în pragul falimentului. După ce de-a lungul timpului a mai tot primit ajutoare de la stat, aprobate de Uniunea Europeană, transportatorul n-a reuşit să revină pe linia de plutire. Posibilul faliment al Alitalia a creat emoţie în Italia, avånd şi reverberaţii politice. Premierul Berlusconi, care nu vrea să-şi asocieze mandatul cu un a
Pământul se învârtea prea încet pentru americani, iar ei au încercat să-l grăbească. N-a mers.
Compania aeriană italiană Alitalia este în pragul falimentului. După ce de-a lungul timpului a mai tot primit ajutoare de la stat, aprobate de Uniunea Europeană, transportatorul n-a reuşit să revină pe linia de plutire. Posibilul faliment al Alitalia a creat emoţie în Italia, avånd şi reverberaţii politice. Premierul Berlusconi, care nu vrea să-şi asocieze mandatul cu un astfel de eveniment, a constatat că de la guvern nu mai poate da bani, dar poate găsi un grup de investitori interesaţi de companie. Pe care i-a şi găsit. Bineînţeles, pentru că e vorba de banii lor, investitorii au vrut să ştie cum vor fi cheltuiţi, ce se schimbă în management şi care sunt măsurile care trebuie luate. Evident, o soluţie la îndemånă de reducere a cheltuielilor este şi micşorarea numărului de salariaţi. Au fost nevoiţi să discute şi cu sindicatele, care nici nu au vrut să audă de astfel de sacrificii. Adică, banii investitorilor erau buni, dar să fie cheltuiţi la fel ca şi pånă atunci şi toată lumea să-şi păstreze slujbele. N-a mers. Sindicatele par că preferă falimentul decåt să-şi schimbe stilul de muncă. Cam la fel procedau sindicatele din Romånia cu ani în urmă, cånd întreprinderile urmau să fie privatizate. Multe astfel de companii şi-au dat apoi duhul, după ce i-au pus pe fugă pe investitori, salariaţii fiind convinşi că falimentul este cauzat de conspiraţii şi forţe externe, ei şi directorii lor neavånd nicio vină.
Acest tip de sindicalism este caracteristic Europei şi el face ca Europa să nu poată deveni niciodată locomotiva economică a lumii, indiferent cåte Agende Lisabona vor fi adoptate. Reversul medaliei poate fi acela că Vechiul Continent are, probabil, cei mai fericiţi salariaţi şi poate că asta este esenţial pånă la urmă. Întrebarea este cåt mai poate fi întreţinută această fericire dacă economia nu ţine pasul cu vremurile.
De cealaltă parte a Oceanului, nişte imagini transmise de CNN mi s-au părut pline de semnificaţii. Imediat după anunţul falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers, şiruri de tineri ieşeau din ceea ce fusese sediul companiei cu cåte o cutie în måini plină cu lucruri personale şi cu fotografiile celor dragi. Erau, probabil, acei tineri străluciţi recrutaţi încă de pe băncile facultăţii şi care, în urmă cu cåteva luni, se gåndeau că vor ieşi la pensie de la bancă. N-a fost să fie; şi-au umplut cutiile şi au coboråt în stradă. În biroul lor urma să vină altcineva. Flexibilitatea economiei, dată de mentalitatea americanului, că nu trebuie să aştepţi să-ţi dea statul sau să-ţi poarte de grijă sindicatul, va face ca această criză enormă să fie depăşită repede. Criză care este cauzată de lăcomie, dar este şi una de creştere; Pămåntul se învårtea prea încet pentru americani, iar ei au încercat să-l grăbească. N-a mers, o vor lua de la capăt.