Pentru primele patru luni din 2010, afaceri de 4.000.000.000 de euro au ajuns la echivalentul financiar al harakiriului, conform unui cotidian financiar. Clasamentul defuncţilor falimentari se împarte la trei: pe prima treaptă a podiumului sunt reţelele de comerţ româneşti, pe locul doi sunt falimentele urmare a gestiunii idioate a statului, iar pe locul trei sunt companii de prestări servicii. Medalia de aur a falimentelor o iau comercianţii gen PIC, Fidelio sau Diverta. Ei nu au putut face faţă unei foarfeci triple: scăderea bruscă a vânzărilor, probleme de cashflow şi planuri în expansiune, demarate deja când a sosit criza. PIC a făcut „poc“ după arestarea lui Cornel Penescu, iar 3.000 de oameni vor îngroşa rândul şomerilor. Fidelio de Suceava nu este PIC de Argeş, însă povestea e identică. În 2009, intervenise deja Centrala Incidentelor de Plăţi pentru neonorarea unui bilet la ordin. Falimentul a urmat natural. Idem pentru Diverta, un lanţ de librării în reorganizare judiciară, la cererea unor creditori. Argintul la falimente îl ia statul, cu tripleta Rodipet-Fortus-Aversa. La Rodipet, falimentul a intervenit după repreluarea companiei de către stat. Caracatiţa relaţiilor financiare ale clanului Awdi a pus neuronii pe bigudiuri atât celor de la DNA, cât şi celor de la AVAS. La Fortus, prima lopată aruncată peste sicriul companiei a venit cu spor de la departamentul postprivatizare al aceleiaşi instituţii, care a hotărât întoarcerea companiei în braţele statului. Ce a mai rămas de făcut pentru ca Fortus să moară a desăvârşit Fiscul ieşean, solicitând plata imediată a datoriilor de 40 de milioane de euro. Aversa a încăput pe mâna unui director botezat de presă „Stelică Faliment“, sub al cărui mandat s-a deschis procedura. Drept răsplată, omul a ajuns şeful Gărzii Financiare Bucureşti. Falimentele sunt rentabile, cel puţin pentru unii! În fine, cu un bronz anemic vin pe ultima treaptă societăţile care se ocupă de servicii. Aici, avem reprezentate firme de pază, curăţenie sau de plasare a forţei de muncă – adică exact zonele spre care marile companii se uită în primul rând când taie din costuri. Pentru aceste companii, timpul se întoarce înapoi în momentul 2004. Pentru revigorarea falimentarelor afaceri, ar exista şi o soluţie: licitarea bunurilor companiilor în faliment de către lichidator, la cel mai mare preţ posibil, imediat după demararea procedurii, urmând a se stabili împărţeala banilor după terminarea tuturor proceselor. O astfel de reglementare legală ar repune nişte active imediat în circuitul economic. Totul se reduce însă la un dram de bunăvoinţă, în prezent de negăsit. Ca atare, harakiriurile se vor înmulţi, probabil.
Răzvan Orăşanu a fost consilier al primului-ministru (2005-2009)
