Adunarea generală a acţionarilor a decis lichidarea voluntară a societăţii Tractorul. Este o ştire care trebuie să ne bucure sau să ne întristeze? Este, mai degrabă, o ştire cu valoare de simbol pentru soarta întreprinderilor comuniste. Nişte oameni îşi vor pierde slujbele; sau doar iluzia că au o slujbă. Ei lucrau de mulţi ani într-o fabrică producătoare doar de pierderi. Ani de zile, guverne temătoare au tot căutat soluţii pentru a menţine în viaţă întreprinderea din Braşov; altfel, cei care acum îşi vor pierde slujbele ameninţau că vor bloca drumurile. De fapt, ei îi şantajau pe ceilalţi plătitori de impozite, iar guvernele, slabe şi bântuite de mentalităţi etatiste, găseau câte o modalitate de a mai prelungi agonia. Deci, este falimentul un motiv de bucurie? Falimentul este doar o dovadă a stării de normalitate. Întreprinderile, ca şi oamenii, mor şi din motive nedrepte. O firmă poate sucomba din cauza unui management defectuos, chiar dacă activează într-un domeniu cu cerere pe piaţă. Falimentul face ordine pe piaţă; îi înlătură pe cei ineficienţi. Atunci când statul intervine şi nu vrea să lase o companie să-şi dea obştescul sfârşit, nu face decât să irosească resurse şi să distorsioneze piaţa. Iar sfârşitul nu poate fi decât cel la care s-a ajuns în cazul întreprinderii braşovene.

Economia românească nu a decolat încă de acum 10-12 ani tocmai din cauză că întreprinderi ca Tractorul au fost menţinute în viaţă prin perfuzii guvernamentale pentru că aveam nevoie, se spunea atunci, de linişte. Să nu avem conflicte sociale. Să ne consumăm în linişte sărăcia. Probabil că dacă astăzi nu eram membri UE, guvernul mai găsea o şmecherie să mai dea câteva sute de miliarde de lei firmei braşovene. Dacă Tractorul era falimentară, cu siguranţă că firmele care făceau afaceri cu fabrica producătore de tractoare nu o duceau deloc la fel de prost. E un film pe care românii îl ştiu deja. Cei care făceau lobby pentru subvenţii guvernamentale nu erau deloc animaţi doar de grija creştinească faţă de salariaţi.

Anii în care toţi contribuabilii au plătit pentru a susţine întreprinderea din Braşov au fost ani câştigaţi? I-am ajutat cu ceva pe salariaţii de acolo? Nici vorbă. În toţi aceşti ani, doar ne-am minţit că avem o economie de piaţă; dar fără falimente. Adică, un fel de viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrâneţe. Dar, până la urmă, regulile pieţei înving. Iar prosperitatea vine doar acolo unde regulile sunt stabilite de piaţă, şi nu de guverne care vor să aibă linişte socială.