Chiar dacă se află într-o situaţie dramatică, datornicii trebuie să mediteze serios la implicaţiile unei proceduri de insolvenţă în viaţa lor. În ultima vreme, discuţiile pe marginea legii privind falimentul personal, reaprinse de „criza francilor elveţieni“, au dat impresia că acest act normativ este calea de salvare. Lăsând la o parte argumentele pro şi contra sau interesele unora sau altora dintre părţi privind oportunitatea şi urgenţa acestei legi, insolvenţa, indiferent de forma în care ar urma să fie adoptată, reprezintă o soluţie disperată, la care nu ar trebui, de fapt, să-şi dorească nimeni să apeleze.
„Oamenii cred că, de fapt, insolvenţa înseamnă că te duci la tribunal, treci prin procedură, şi te scoate liber de datorii. Or, trebuie să înţeleagă că vor fi trataţi ca persoane fără discernâmânt care au nevoie de un tutore şi că tot patrimoniul lor va fi trecut prin râşniţa tribunalului“, spune avocatul Dumitru Dobrev, practician în insolvenţă. De exemplu, potrivit proiectului de lege, odată intrat în mecanism, un debitor va fi permanent supravegheat de un administrator judiciar, va trebui să raporteze informaţii privind schimbarea domiciului sau a serviciului şi să anunţe toate tranzacţiile pe care le face, inclusiv pe cele care sunt absolut necesare traiului de zi cu zi. Trebuie să îl informeze trimestrial, în scris, pe administrator care au fost tranzacţiile ordinare, cum ar fi achitarea facturilor la electricitate şi gaz sau cumpărăturile. Debitorul va fi obligat să obţină venituri, iar dacă este şomer să probeze că face eforturi să îşi găsească loc de muncă, neputând să refuze nicio ofertă, chiar dacă i se pare nepotrivită. În aceeaşi logică, trebuie să-şi prezinte veniturile, semestrial, administratorului judiciar şi instanţei.
Citiți și: ATAC kamikaze european în RĂZBOIUL VALUTAR
Citiți și: Creditele în FRANCI. Cine-a fost de vină, cine a greşit, ce e de făcut
Totodată, trebuie să îi dea administratorului judiciar sumele obţinute din moşteniri, donaţii sau drept compensare pentru daune. Toate donaţiile sau tranzacţiile cu titlu gratuit făcute în ultimii trei ani, anteriori declanşării insolvenţei, vor fi anulate. De exemplu, dacă datornicul insolvent şi-a donat casa copilului, actul devine nul şi acesta va trebui să predea bunul.
O altă constrângere este că odată cu aprobarea planului de rambursare a datoriilor, debitorul trebuie să-şi folosească veniturile în concordanţă cu acesta şi să se abţină de la orice tranzacţii sau comportamente care ar conduce la eşecul planului. În concluzie, administratorul va fi cel care îşi va da acordul dacă anumite cheltuieli sunt necesare sau nu. „Odată cu deschiderea procedurii și până la aprobarea planului, debitorului i se va ridica dreptul de administrare cu privire la bunurile sale, drepturi care vor fi exercitate prin intermediul administratorului judiciar. Practic, debitorul nu va mai putea dispune de bunurile sale, fără acordul prealabil al administratorului judiciar“, spune Ciprian Dragomir, partener TZA, unul dintre coordonatorii TZA Insolvență SPRL.
Reversul cererii insolvenţei
Pe de altă parte, nu există nicio garanţie că cererea insolvenţei va fi aprobată de tribunal. Dimpotrivă, judecătorul poate decide că este vorba de un debitor fraudulos dacă, spre exemplu, s-a împrumutat cu bună ştiinţă mai mult decât era în stare să plătească înapoi. „Insolvenţa este o sabie cu două tăişuri, iar unii pot avea surprize neplăcute pentru că judecătorul sindic nu îi descarcă automat de datorii. Aşa că prezentarea planului trebuie să fie credibilă pentru că insolvenţa nu trebuie confundată cu amnistia“, explică avocatul Dumitru Dobrev. Adoptarea falimentului personal va pune şi în mâna creditorilor o armă pentru recuperarea banilor. Chiar dacă, în principiu, atât creditorii, cât şi politicienii sunt de acord că o lege a falimentului personal este oportună, actuala variantă nu a întrunit unanimitatea. Proiectul aprobat tacit de Senat şi aflat în Camera Deputaţilor are lacune şi ar trebui refăcut, consideră bancherii şi specialiştii în insolvenţă. Consiliul Superior al Magistraturii s-a opus pentru că instanţele nu ar fi pregătite să preia zeci de mii de astfel de cereri.Totuşi, numărul datornicilor, în special la bănci, a crescut în ultimii ani.
Situaţia reclamă o soluţie dar, indiferent de forma pe care o va lua actul normativ, nu ar trebui ca falimentul personal să fie vândut ca o iluzie periculoasă unor oameni disperaţi.
Cine şi în ce condiţii poate cere insolvenţa?
Persoanele fizice care au domiciliul în România, bunuri sau sursa veniturilor în România, nu sunt persoane fizice autorizate (PFA), nu au nicio datorie din activităţi comerciale în nume propriu. Prin excepţie, debitorii cu datorii din activităţi comerciale în nume propriu, ca PFA, pot cere insolvenţa dacă datoria depăşeşte 45.000 lei şi nu au mai mult de 20 de creditori. Debitorul poate cere insolvenţa dacă nu poate să îşi achite datoriile către cel puţin doi creditori, în 30 de zile de la scadenţa acestor datorii. Cererea de intrare în insolvenţă trebuie depusă cu un raport al bunurilor şi veniturilor, inclusiv date privind veniturile estimate care vor fi încasate în următorii 5 ani, precum şi cele primite în ultimii 3 ani. Trebuie depusă o listă a bunurilor imobile şi mobile, fiecare având valoarea de peste 1.000 lei, o declaraţie privind motivele aflării în incapacitate de achitare a datoriilor şi o propunere de plan de rambursare a datoriilor.
Sursa: Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice
Ce se întâmplă odată declanşată insolvenţa?
Citiți și: ATAC kamikaze european în RĂZBOIUL VALUTAR
Citiți și: Creditele în FRANCI. Cine-a fost de vină, cine a greşit, ce e de făcut
Debitorul nu poate dispune de bunurile sale fără acordul administratorului judiciar, cu excepţţia tranzacţiilor obişnuite care asigură traiul de bază.Atenţie, însă, inclusiv tranzacţiile obişnuite care asigură traiul de bază trebuie anunţate, ulterior, administratorului judiciar, în scris, trimestrial.Toate procedurile de executare silită se suspendă şi toate creanţele asupra debitorului devin scadente şi trebuie achitate.Nu se mai acumulează dobânzi şi penalităţi.
Toate actele unilaterale ale debitorului referitoare la bunurile sale încetează să aibă efect. Debitorul trebuie să se conformeze instrucţiunilor administratorului judiciar. Proprietarul reşedinţei principale a debitorului nu poate rezilia contractul de închiriere.
Sursa: Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice
