Sali Negiat povesteste: "Anul trecut, un parlamentar turc, aflat in vizita in Romania, s-a speriat de numarul mare de panouri publicitare pentru tigari amplasate pe strazile Bucurestiului. Mi-a marturisit atunci ca el este initiatorul legii interzicerii fumatului in Turcia. Cand ne-am despartit, omologul meu turc m-a indemnat sa fac si eu ceva bun pentru oamenii acestei tari". Si a facut. Nu singur. Cu Petru Mirciov. Deputatul Sali Negiat, reprezentantul Uniunii Democratice a Tatarilor Turco-Mus
Sali Negiat povesteste: „Anul trecut, un parlamentar turc, aflat in vizita in Romania, s-a speriat de numarul mare de panouri publicitare pentru tigari amplasate pe strazile Bucurestiului. Mi-a marturisit atunci ca el este initiatorul legii interzicerii fumatului in Turcia. Cand ne-am despartit, omologul meu turc m-a indemnat sa fac si eu ceva bun pentru oamenii acestei tari”. Si a facut. Nu singur. Cu Petru Mirciov.
Deputatul Sali Negiat, reprezentantul Uniunii Democratice a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania, si colegul sau de Camera, Petre Mirciov, din partea Uniunii Bulgare Banat Romania, sunt autorii proiectului de lege privind protectia impotriva efectelor fumatului. Documentul a fost aprobat de Camera Deputatilor si, dupa ce a trecut prin trei comisii de specialitate, asteapta sa fie discutat in plenul Senatului. Atat proiectul initial cat si amendamentele senatorilor din comisii au starnit panica si confuzie in randul producatorilor de tutun, dar si pe piata de publicitate: reclamele la tigari vor fi interzise total!
Esenta initiativei celor doi deputati consta in faptul ca se interzice fumatul in locurile publice. Trecem peste prevederile ce definesc locurile publice – o definitie ce naste multe nedumeriri. Panica unor producatori de tutun si „a unei anumite parti din lumea publicitatii” este generata de articolul 3 din proiect: „Publicitatea pentru produsele din tutun, cu exceptia celei prevazute in legi speciale, este interzisa”. Ce sa intelegem de aici? Ca toata publicitatea la tigari este interzisa? Ca legile „speciale” fac exceptie? Care legi „speciale”? Juridic vorbind nu exista termenul de lege speciala. Asta inseamna ca sintagma „lege speciala” din articolul amintit face trimitere la Legea publicitatii nr. 148/2000? In aceasta lege sunt reglementate clar conditiile in care se face reclama la tigari. De exemplu, zice Legea Publicitatii, sunt interzise campaniile publicitare la radio si televiziune, pe prima si pe ultima coperta a ziarelor si revistelor, precum si in apropierea scolilor si spitalelor. In aceste conditii, prevederile legii publicitatii nu ar fi afectate de articolul 3 din proiectul Negiat-Mirciov. Confuzia din randul producatorilor de tigari si a publicitarilor a pornit practic de la doua cuvinte: „legi speciale”. Dilema este: Va fi sau nu va fi interzisa total reclama la tigari? Sali Negiat ne ofera un raspuns: „In presa scrisa, reclama la tigari nu va fi interzisa. Initiativa noastra se refera strict la panotaj. Panourile publicitare sunt amplasate in locuri publice”. Asadar, in viziunea initiatorului, viitoarea lege va interzice reclama la tigari pe panourile publicitare.
Aplicarea legii va reduce veniturile bugetare
In anul 2000, cheltuielile totale in publicitatea exterioara (panotaj) din Romania au fost de circa 17,5 milioane de dolari, din care aproximativ zece milioane de dolari au fost investitiile producatorilor de tigari. Anul trecut, piata panotajului a inghitit 16,5 milioane de dolari (se observa o usoara scadere), din care campaniile de publicitate la tigari au contribuit cu noua milioane dolari. Aceste cifre dovedesc, fara nici o urma de indoiala, ca producatorii de tigari din tara noastra contribuie la dezvoltarea acestei Cenusarese (panotajul).
Vlad Ruta, general manager la agentia de panotaj Exclusiv Media, ne-a declarat: „Credem ca Romania mai are de indeplinit destule conditii pentru aderarea la Uniunea Europeana si de aceea, probabil, aceasta lege este prematur discutata. Veniturile la bugetul de stat care decurg din publicitatea la tigari sunt greu de neglijat”. Daca legea va fi aprobata in forma actuala, Vlad Ruta apreciaza ca vom asista la falimentul multor companii de panotaj mici si medii.
In ceea ce ii priveste pe producatorii de tigarete, ei vor suferi atat din pricina restrangerii drepturilor de a-si informa clientii si de a-si promova produsele pe piata, cat si din cauza scaderii volumului vanzarilor. „Prin disparitia taxelor si impozitelor pe publicitate vor disparea si respectivele venituri la bugetul de stat si la bugetele locale”, afirma Gilda Lazar, Director Corporate Affairs la compania JTI Romania.
Potrivit estimarilor Capital, administratiile locale ar putea pierde anual un milion de dolari prin interzicerea publicitatii la tigari pe panotaj. Pe de alta parte, pierderile la bugetul de stat prin aplicarea acestei legi sunt greu de cuantificat in acest moment. Se stie ca marile firme producatoare de tigari prezente in Romania se numara printre cei mai mari platitori de taxe si impozite la bugetul de stat. O data cu scaderea vanzarilor, se vor reduce substantial si contributiile lor la vistieria statului.
Un amendament la proiectul de lege privind protectia impotriva fumatului, adoptat in Comisia pentru Sanatate a Senatului, interzice comercializarea tigaretelor in pachete care contin mai putin de 20 de bucati. Acest amendament a provocat scandal intre marii producatorii de tigari. Unii dintre ei au facut deja mari investitii in tehnologia speciala pentru producerea pachetelor ce contin zece sau 14 tigarete, care vor fi interzise de viitoarea lege. Altii se bucura pentru aparitia acestui dubios amendament.
Discutia asupra acestui proiect mai are si caracter politic. Daca politicienii vor lovi in panotaj (poate si in presa scrisa) adoptand aceasta lege, este greu de crezut ca initiativa nu se va intoarce ca un bumerang impotriva lor la alegerile din 2004 cand, e doar un scenariu!, parlamentarii vor veni la usa agentiilor de publicitate pentru a-si pune fetele pe panouri, si nu mica le va fi surpriza daca vor primi o usa in nas.
Cheltuieli* de publicitate
In presa scrisA (anul 2001)
Producator Dolari
British Amercian Tobacco 2.872.202
Philip Morris 1.190.670
JTI 865.973
Tutunul Romanesc 543.775
Papastratos 131.381
Sekap Romania 29.328
Rel Tobacco 27.475
V. Tabac Romania 8.552
RTS 2.163
Alti producatori 5.896
Cheltuielile au fost calculate pe baza tarifelor-lista de publicitate
Cheltuieli* publicitare
la TigAri In presa scrisA
Presa Nr. de Volum brut
insertii (dolari)
Anul 2000
Ziare 2.631 3.214.957
Reviste 760 2.545.236
Total 3.391 5.760.211
Anul 2001
Ziare 3.062 3.040.958
Reviste 673 2.636.459
Total 3.735 5.677.417