Ţepele prin intermediul cecurilor şi biletelor la ordin s-au triplat anul trecut. Pagube pentru care nu plăteşte nimeni deşi legea o cere, iar de suferit au afacerile de bună-credinţă. Din cauza ţeparilor devine aproape imposibil să faci afaceri corecte în România
Într-o economie de piață funcțională, instrumentele de plată la termen sunt pilonii comerțului. Explicația este simplă: mai ales într-o perioadă de criză, întreprinzătorii, lipsiți de lichidități și amânați la rândul lor, de pe o lună la alta, de propriii lor debitori, preferă să achite produsele comandate la 30-60-90 de zile. Doar că, după cum bine se știe, românii știu să profite de orice mână întinsă. Așa a apărut un mecanism complex și extins de fraudare: persoane din medii sociale diverse își dau seama că se pot îmbogăți peste noapte (la propriu), așa că-și înființează o firmă (al cărei administrator este, de cele mai multe ori, un om al străzii), apoi achiziționează cantități uriașe de marfă, pe care ar urma să le achite prin file cec sau bilete la ordin. Când plata ajunge la termen, creditorul descoperă că debitorul are conturile goale și, de multe ori, că a intrat în insolvență. Fenomenul nu este nou, îngrijorătoare este însă creşterea masivă a valorii fraudelor. De ce la alții sistemul funcţionează – la nivel global reprezintă 30% din totalul tranzacţiilor – și la noi nu?
Valeriu Leucuța este cunoscut instanțelor de judecată din Bihor. De ani de zile le bate holurile în încercarea de a-și recupera un prejudiciu de 700.000 de euro de la debitorii firmei sale, Cable SRL, importator și furnizor de echipamente de telecomunicații din Oradea.
Până acum, a reușit să obțină aproape jumătate din sumă, iar pentru restul se luptă în continuare, deși, după patru ani de zbateri, și-a cam pierdut speranța. Crede că două mari cauze i-au adus pe el și pe restul miilor proprietari de firme care au simțit gustul amar al „țepelor“ în situația actuală: legislația – care permite oricărei firme să-și declare insolvența pe repede înainte, fără verificări și planuri viabile de restructurare – și nepăsarea procurorilor și a judecătorilor. „Am văzut cum Poliția a muncit la un dosar cu file cec neplătite peste un an și a propus trimiterea în judecată a infractorului, dar procurorii au dat scoaterea de sub urmărire penală. Mai mult de-atât, aceste dosare stau la parchete chiar și 3-4 ani, la finalul cărora, ironic, în majoritatea cazurilor se dă NUP sau o amendă administrativă ridicolă, de 1.000 de lei“, spune Leucuţa. Își amintește, de pildă, cum anul trecut, în aprilie, a ajuns până la Bacău „pentru a-mi susține cauza într-un dosar penal datând din 2010, în care nu mi s-au plătit trei file cec în valoare de 10.000 euro. Soluția definitivă și irevocabilă a fost de doi ani de închisoare cu suspendare, deși inculpatul păgubise cu 20.000 de euro și alte două companii, prin aceeași metodă. În acea ședință, judecătorii l-au trimis la pușcărie cu executare pentru nouă ani pe un amărât care furase niște piese auto“. Și se întreabă, la final, „ce legi se aplică în țara asta?“. A încercat să afle înaintând mai multe memorii la Guvern, semnate de 155 de firme bihorene, între care și producătorul de materiale de construcții Adeplast, care încearcă, la rândul său, să-și recupereze un prejudiciu de 3 mil. euro. Nu a aflat nimic, singura schimbare legislativă prevăzută fiind, culmea, dezincriminarea înșelăciunii cu file cec – care, prin noul Cod penal, nu va mai constitui decât contravenție.
Pedeapsă cu închisoarea, fără închisoare
„Există, într-adevăr, un risc penal asociat cecurilor, de aceea nici nu sunt la fel de populare ca biletele la ordin, în cazul cărora pedepsele sunt mult mai lejere. În practică, însă, nici pentru înșelăciunea prin file cec nu se dă decât arareori pușcărie“, confirmă și Constantin Coman, directorul general al Coface România. Nu crede, însă, că de vină ar fi reaua voință a magistraților, cât faptul că „autoritățile sunt supraîncărcate și apreciază adesea că fraudele economice nu reprezintă o prioritate“. În plus, trecând de cealaltă parte a baricadei, judecătorilor le este greu să discearnă între antreprenorii care au fost nevoiți să intre în insolvență din lipsa disponibilităților bănești, nemaiachitându-și, astfel, datoriile către furnizori, și cei care și-au înființat firma exact în scopul de a se îmbogăți de pe urma unui sistem economic deficitar: „puține sunt fraude autentice, în rest fiind vorba de faptul că economia națională a scăzut abrupt. În anii de criză, mai toate afacerile din România bazate pe sistemul cumpăr-și-revând au dat faliment: acest tip de comerț în care nu se produce nimic dar avem sute de firme pe lanțul între o roșie care crește pe câmp și drumul ei către masa consumatorului final a colapsat pur si simplu“. Afirmația îi aparține avocatului Iulian Urban, unul dintre puținii parlamentari (în fostul mandat) care au bătut monedă pe curățarea sistemului de instrumente de plată la termen. Care crede că de vină pentru pagubele imense suferite de companiile prejudiciate prin intermediul cecurilor și al biletelor la ordin este și naivitatea oamenilor de afaceri români: „de exemplu, la Romstrade, chiar dacă avea sute de incidente de plată, creditorii au avut totuși încredere că își vor vedea banii, până când s-a deschis insolvența – iar odată ajunși la masa credală nu mai au, în general, șanse să își vadă banii, pentru că ei dețin doar creanțe chirografare. Același fenomen s-a întâmplat și în alte cazuri celebre de insolvență, precum Mic.ro, Promisat, Izometal sau Pic.“
Nu se pune (încă) problema eliminării
Și atunci, care ar fi soluția? Poate funcționa o economie (relativ) sănătoasă în condițiile în care agenții economici se privesc permanent cu suspiciune și nu fac tranzacții decât cu banii jos? Teoretic, da – de altfel, numărul de cecuri și de bilete la ordin care circulă în economie a scăzut semnificativ în ultimii trei ani, exact din cauza circumspecției firmelor pățite. În opinia lui Constantin Coman, nu se pune însă problema eliminării lor: „în privința cecurilor, este o chestiune aproape culturală, de tradiție. Deci va rezista, în ciuda tuturor nemulțumirilor legate de sistem. În privința biletului la ordin, nici nu se pune problema eliminării, acesta fiind în continuare cel mai utilizat instrument de plată în tranzacțiile dintre firmele românești“. Și totuși, cecurile (biletele la ordin nu au echivalent decât în puține alte state) au dispărut cu totul în majoritatea statelor vecine – pe de altă parte, ele reprezintă în continuare unul dintre stâlpii economiilor dezvoltate. Care să fie explicația? Potrivit directorului Coface, „guvernele est- și central-europene au eliminat acest instrument din cauza eșecului de a pune la punct o legislație funcțională. Procedurile de tragere a banilor din bănci erau greoaie și mai mult complicau tranzacțiile în loc să le simplifice. Evident, atunci când s-a luat decizia suspendării acestor instrumente, a contat și factorul fraudă, însă legislația este principala vinovată. La noi, însă, actele normative sunt bine făcute, doar că nu sunt puse în aplicare.“
