O recentă producţie cinematografică despre viaţa prozatoarei Jane Austen face furori în rândul fanilor. Una dintre cele mai iubite scriitoare ale lumii anglo-saxone are parte, în sfârşit, de un film inspirat din biografia ei, chiar dacă acesta se bazează în mare măsură pe speculaţii.
Nu există nimic comparabil, în lumea de astăzi, cu celebritatea lui Jane Austen; în fiecare an, editurile anglo-saxone – ca şi cele din alte spaţii lingvistice – scot pe bandă rulantă noi ediţii din romanele ei. Nici un alt autor – inclusiv Shakespeare sau favoriţi cvasi-eterni ai publicului precum Henry James ori Edith Wharton – nu inspiră publicului atâta devoţiune. Jane Austen e un exemplu de scriitoare care are, în sensul propriu al termenului, fani. Lucrul e valabil chiar şi în mediile academice. E suficient doar să amintim că, în martie, editura americană Anchor Books a aruncat pe piaţă un volum monstruos, de 739 de pagini, cu o ediţie complet adnotată din „Mândrie şi prejudecată“. Textul romanului, aflat pe paginile din dreapta, este însoţit, în oglindă, de masive adnotări care ocupă paginile din stânga; şi e vorba de 2.300 de astfel de note, acoperind tot ce se poate imagina, de la explicaţii ţinând de contextul istoric, glose terminologice şi mici analize literare, până la ilustraţii şi chiar hărţi!
Prin urmare, cititorii lui Jane Austen – printre care, probabil, se găsesc şi la noi câţiva fani – vor fi încântaţi să vadă un film precum „Jane“, un fals film biografic, inspirat dintr-o poveste de dragoste pe care scriitoarea ar fi avut-o, în jurul Crăciunului anului 1795, cu un tânăr avocat englez pe nume Thomas Lefroy. E drept, biografiile cele mai autorizate ale lui Austen – cele ale lui Park Honan şi, respectiv, Claire Tomalin – nu acordă prea mult spaţiu acestei posibile poveşti (întâlnirea a fost menţionată de scriitoare în doar două scrisori către sora sa Cassandra), însă, la urma urmei, un film precum „Shakespeare in Love“ îşi aroga, la vremea lui, mult mai multe libertăţi în materie de acurateţe istorică. (Mai e nevoie să precizez că şi eu sunt un fan al lui Jane Austen?)
„Jane“ nu e un film strălucit, însă e mai mult decât onorabil. Anne Hathaway o interpretează pe Austen cu elan şi inteligenţă (deşi trebuie spus că frumoasa actriţă nu seamănă prea mult cu modelul ei istoric, căci scriitoarea era oricum, numai frumoasă nu). În rolul lui Lefroy, James McAvoy (pe care l-aţi mai văzut în „The Last King of Scotland“) se descurcă impecabil, ca şi Julie Walters (excelentă în rolul mamei autoarei) şi Maggie Smith (absolut senzaţională în partitura unei mătuşi zbir!). „Jane“ e departe de farmecul reţinut din „Sense and Sensibility“, dar e perfect dacă eşti un fan al lui Austen. Am mai spus că şi eu sunt?
