Finul lui Emi Pian a declarat pentru România TV că familia nu are niciun plan de răzbunare pentru cel care l-a omorât pe temutul interlop. Mai mult, familia acestuia dorește ca Poliția Română să își facă treaba.
„Poliţia să îşi facă datoria faţă de noi, suntem cuminţi, poliţia e aici. Noi ne-am speriat, nu vrem să se facă ură de rasă la noi, că suntem romi. Să putem să stăm la priveghi, ne-a şocat câtă poliţie vine, că ne răzbunăm, niciodată.
Dvs şi poliţia aveţi dreptate, nu s-a mai ţinut cont, ne pare rău, am plâns, am urlat cu masca, nu putem, că nu suntem câini, credem, că avem şi noi copii, suntem îndureraţi, poliţia să îşi facă datoria, să ne lase.
E prea multă poliţie, Emi nu e de temut, a fost cuminte, nu îi plăceau discuţiile, uitaţi unde s-a ajuns.
Poliţia să îşi facă datoria, nu e niciun plan de răzbunare, nu ştim ce s-a întâmplat, nu ştim nimic”, a spus finul lui Emi Pian.
Cum a murit, de fapt, interlopul
Deși la început s-a considerat că decesul acestuia a survenit în urma multiplelor plăgi înjunghiate dar și din cauza loviturilor puternice pe care le-a primit, adevărul este, de fapt, altul.
Emi Pian a decedat din cauza unei lovituri în zona gâtului produsă de o armă albă. Șocul hemoragic i-a fost fatal lui Emil Pian iar acesta a decedat la scurt timp după. Mai mult decât atât, la început s-a crezut că rana a fost provocată de un cuțit însă ultimele informații arată că tăietura a fost provocată de o sabie.
S-a zvonit că tatăl acestuia a murit atunci când a auzit de moartea fiului său. Din ultimele informații, se pare că tatăl lui Emi Pian nu a murit.
De ce a fost ucis temutul interlop
Jocul de barbut s-a dovedit fatal pentru Emi Pian, temutul lider al clanului Duduianu. În noaptea de luni spre marți seara, aceștia au decis să se întâlnească într-o casă pentru un joc de barbut. Aici a fost scos la iveală faptul că un bărbat a împrumutat bani atât de la Emi Pian, cât și de la celălalt clan.
Între cele două clanuri exista o înțelegere – cine împrumuta de la un clan nu putea, ulterior, să împrumute de la celălalt. Atunci când Emi Pian a încercat să regleze conturile cu clanul rival, acesta a fost înjunghiat.