Avocatul familiei Măceşanu, Aurel Moldovan, a venit cu o cerere către Parchetul General, care a fost deja înregistrată. Dacă procurorul general ar da curs acestei cereri, s-ar ajunge într-o situaţie de care Gheorghe Dincă ar putea profita, pentru a redeveni un om liber.
Familia Alexandrei Măceşanu vine cu o cerere de ultimă oră, care ar putea răsturna complet ancheta din dosarul Caracal. Astfel, prin intermediul avocatului Aurel Moldovan, aceştia au cerut procurorului general al României să infirme rechizitoriul din dosar şi să-l întoarcă la DIICOT pentru completarea urmăririi penale. Moldovan susține că s-a încălcat normele legale pentru aflarea adevărului și procurorii nu și-au făcut datoria.
„Sunt multe indiciii temeinice în care membrii familiei Dincă, împreună cu acesta, au săvârşit infracţiunile de trafic de persoane. Una peste alta, vine ultima declaraţie a inculpatului Dincă în care spune că au participat două persoane, că a dus nişte oase pe care le-a plantat în lizieră. Vine şi domnul Dioşteanu Dan care confirmă faptul că membrii familiei Dincă se ocupau de astfel de infracţiuni de trafic de persoane.
Pentru aceste motive şi multe altele, având în vedere şi cele două expertize, care din punctul meu de vedere nu sunt conforme realităţii, solicităm să fie trimis dosarul înapoi la Parchet pentru a se continua urmărirea penală într-un mod eficient şi elocvent faţă de cum s-a soluţionat această cauză”, a precizat avocatul Aurel Moldovan la Parchetul General, potrivit romaniatv.net.
Gheorghe Dincă s-ar putea întoarce acasă, sub arest la domiciliu
Problema este că, dacă dosarul Caracal nu este trimis în instanță până joi, Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat din spatele gratiilor și pus sub arest la domiciliu.
Conform ultimelor declaraţii ale lui Gheorghe Dincă, acesta nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu. Principalul suspect din cazul Caracal a numit două persoane în cazul răpirii acesteia. Este vorba de Petruța, o tânără de 28 de ani din Roșiorii de Vede și Ștefan, un bărbat de 40 de ani din București.
„După 20 de zile, Petruţa a venit la mine cu o prietenă, am urcat în camera de sus, le-am spus să se facă comode, am coborât în beci să aduc băutură şi am făcut cafea în camera de jos. Apoi am întreţinut relaţii. La 1-2 noaptea a venit Ştefan cu încă doi bărbaţi, când am coborât unul m-a lovit cu toiagul în spate și am căzut jos”, ar fi dezvăluit Gheorghe Dincă, în mărturia sa către procurori, relatează Antena 3. După acest incident, Petruța ar fi revenit la casa lui Dincă, unde a stat pentru câteva zile, perioadă în care au întreținut relații intime. Tot atunci, presupusul criminal ar fi întâlnit-o și pe Luiza Melencu, pe care ar fi răpit-o, după ce a luat-o cu mașina, la ocazie.