Familia polițistului Gigină nu este de acord cu achitarea lui Gabriel Oprea: Inadmisibil

gabriel-oprea

Gabriel Oprea

Tribunalul București a decis că fostul ministru Gabriel Oprea este nevinovat de decesul polițistului Bogdan Gigină. Familia acestuia arată că este dezamăgită de justiția din România.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat de către Tribunalul București pentru acuzația de ucidere din culpă. Instituția mai spune că cei care vor răspunde penal sunt administratorul și firma care nu au semnalizat groapa în care un agent de poliție și-a pierdut viața.

Au trecut șapte ani de la acea tragedie, iar Tribunalul București a decis să fapta nu existe în cazul fostului ministru. Aceasta a fost singura acuzație pentru care Gabriel Oprea a fost judecat, deoarece procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au renunțat la cea de abuz în serviciu, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a venit cu o decizie în acest sens.

Familia nu este de acord cu decizia luată de justiția din România

Pronunțarea instanței i-a lăsat cu un gust amar pe cei din familia regretatului polițist. Cornel Gigină, tatăl lui Bogdan Gigină, polițistul care s-a stins atunci din viață, spune că este dezamăgit de decizia pe care a luat-o Tribunalul București.

”Suntem foarte dezamăgiți de această pronunțare a instanței, nu ne așteptam la acest lucru, unde ne-au răpit singurul copil al nostru, singurul copil care se numește Gigină Cosmin Bogdan. Este inadmisibil câtă încredere am avut în această justiție ca să dea o asemenea sentință. În primul rând ca ministrul de interne să fie achitat folosind abuziv coloana, ca să nu vorbim de ordinele care se dădeau. Firește că este nedreaptă. Măcar să fi fost această dreptate pentru acest copil tânăr”, a spus acesta.

Cătălin Crăciunescu, avocatul familiei Gigină, spune că sunt destule probe care să determine condamnarea fostului ministru.

”Sunt multe probe evidente, elocvente, clare care au condus, cel puțin în accepțiunea noastra, la un raționament juridic, logic, în sensul condamnării domnului Oprea. Bogdan nu este victima unui accident rutier, ci era în timpul serviciului, era la ordin, forțat, pus. Toate lucrurile astea au fost cuantificate prin audierile de martori, el nu se plimba cu motocicleta. Pur și simplu era forțat să spargă, să meargă, să depășească pe contrasens, ca să ajungă demnitarul Oprea la locul de reședință”, spune acesta.

Cine va fi, totuși, pedepsit?

Instanța a decis ca firma care făcea lucrările din zonă și administratorul ei să răspundă pentru modul în care a fost semnalizată acea groapă.

Astfel, Petre Mazilu a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. El este obligat la 100 de zile de muncă în folosul comunității. În același timp, firma a primit o amendă penală în valoare de 330.000 de lei.

De asemenea, cei găsiți vinovați vor fi obligați să plătească daune materiale și morale de peste 450.000 de euro părinților și soției polițistului decedat.