Pe 4 iunie, Meghan Markle a dat naștere unei fetițe. O reacție în acest sens a venit și din partea Palatului Buckingham. Potrivit ultimelor informații, membrii Familie Regale s-au arătat ”încântați” de nașterea acesteia. La fel a fost și premierul britanic Boris Johnson.
O purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham vine cu detalii de ultimă oră. Potrivit sursei citate, atât Regina Elisabeta a II-a cât şi membrii familiei regale sunt „încântaţi” de naşterea fetiţei Prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan Markle, la câteva ore după primirea veștii cea mare.
Suverana, fiul său, Prinţul Charles, şi soţia sa Camilla, precum şi Prinţul William şi soţia sa Kate „au fost informaţi şi sunt încântaţi de vestea naşterii unei fetiţe pentru ducele şi ducesa de Sussex”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham.
La rândul său, premierul britanic Boris Johnson i-a felicitat şi el pe Prinţul Harry şi pe soţia sa Meghan Markle pentru naşterea fetiţei lor Lilibet.
„Felicitările mele ducelui şi ducesei de Sussex pentru naşterea fiicei lor”, a scris pe Twitter şeful guvernului conservator după ce cuplul stabilit în SUA a anunţat naşterea celui de al doilea copil.
Ce nume va avea fiica lui Meghan Markle și a prințului Harry
De menționat este faptul că Lilibet s-a născut pe data de 4 iunie. Ea a fost botezată cu acest nume pentru a o omagia pe regina Elisabeta a II-a, au explicat ducele şi ducesa de Sussez într-un comunicat.
De cealală parte, al doilea prenume, „Diana”, îi aduce un omagiu mamei Prinţului Harry, Prinţesa Diana. Fetiţa s-a născut la Cottage Hospital din Santa Barbara, California, vineri, la ora 11.40, iar Prinţul Harry a fost și el prezent.
„Pe 4 iunie, am fost binecuvântaţi cu venirea pe lume a fiicei noastre, Lili. Ea reprezintă mai mult decât ne-am fi putut imagina şi suntem recunoscători pentru dragostea şi rugăciunile pe care le-am simţit de pe întreg globul”, au mai precizat în comunicatul lor Harry şi Meghan.
„Vă mulţumim pentru bunătatea şi sprijinul vostru în timpul acestui moment foarte special pentru familia noastră”, au adăugat ei.
Amintim faptul că nașterea celui de-al doilea copil al cuplului vine după un an foarte dificil. Ducii de Sussex s-au retras din îndatoririle regale şi s-a mutat în SUA pentru a avea o viaţă mai independentă, dar rareori a ieşit din atenţia publică.