Pentru a facilita înţelegerea consumatorilor, noul studiu Consumer Report (ediția 2017), lansat de Starcom România, se împarte în patru categorii, reprezentative pentru stadiul de viaţă în care aceştia se află: Familiile cu copii („Families with kids”) – familii care au în grijă copii cu vârsta până în 14 ani, membrii familiei având vârsta cuprinsă între 18-45 ani; Adolescenţii („Teens”) – elevi, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani; Tinerii necăsătoriţi („Single Youth”) – generaţia Millennials, necăsătoriţi şi fără copii, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani; Familii fără copii în grijă („Families without kids”) – majoritatea membrilor familiei au depăşit vârsta de 45 ani şi nu au copii mai mici de 14 ani în grijă.

Familiile cu copii („Families with kids”) este segmentul care se află la graniţa dintre modern şi tradiţional, este targetul care îmbină consumul media focusat pe TV cu cel al tehnologiei moderne şi mobile. Deşi rămân consumatori de TV, televizorul fiind aparatul în jurul căruia familia se strânge şi petrece timp împreună, ei folosesc şi internetul mai mult decât restul populaţiei din mediul urban. În casele lor se găseşte aparatură modernă, le place să fie în pas cu tehnologia şi beneficiile care vin odată cu acest avans tehnologic – aparatură conectată, conexiune uşoară şi rapidă cu cei dragi, share-uirea de evenimente importante rapid cu prietenii sau familia extinsă.

Bărbaţii din acest segment au o apetenţă mai ridicată pentru aparatura modernă, fiind în grad mai ridicat posesori de smartphones şi utilizând mai multe funcţii ale acestuia, cum ar fi funcţia GPS şi navigare, trimiterea de mesaje video sau filmare.

La nivel de influenţatori online, acest segment îi urmăreşte pe Facebook pe cei care scriu sub diverse teme, însă îi consideră în mod special surse de informare pe cei din categoria food, lifestyle şi casă/grădină. Informaţiile lor îi inspiră şi îi ţin la curent. Pe Instagram, Twitter, YouTube şi bloguri urmăresc mai degrabă influenţatori din segmentul de lifestyle.

„Families with kids” reacţionează bine şi la influenţatori din segmentul de fashion pe Instagram. Informaţiile lor îi inspiră şi îi ţin la curent cu trendurile, foarte posibil bucurându-se de un moment de relaxare şi timp pentru sine atunci când accesează conţinutul postat de aceştia.

 

Pentru Tinerii necăsătoriţi („Single Youth”) dormitorul nu mai este doar camera în care dorm, ci devine locaţia principală în care interacţionează cu tehnologia modernă în timpul liber. Creşterea interesului pentru tehnologia mobilă (telefoane mobile, laptop-uri, etc.) a adus cu ea schimbări comportamentale semnificative în ceea ce priveşte obiceiurile de relaxare ale tinerilor. A reieşit foarte clar faptul că tinerii din această categorie sunt orientaţi către orice este mobil, pentru că pot fi mereu conectaţi cu prietenii, familia sau interesele lor.

8 din 10 tineri din categoria „Single Youth”, în egală măsură femei şi bărbaţi, deţin un smartphone. Este device-ul pe care îl folosesc cel mai mult în consumul de conţinut video şi totodată în generarea de conţinut. Folosesc smartphone-ul în momentele libere din zi, pentru jocuri şi social media.

„Single Youth” sunt atraşi în mod special de conţinutul online postat de influenţatorii din categoria lifestyle. Îi urmăresc pe toate canalele, însă în mod special pe Facebook, pentru a se inspira şi a fi la curent cu noile trenduri, şi pe YouTube, pentru a se relaxa, distra şi inspira.

Adolescenţii („Teens”) sunt segmentul cel mai conectat, nu doar la device-uri mobile, ci şi la noile trenduri în materie de tehnologie. Singura lor limitare vine din faptul că încă nu sunt independenţi financiar şi depind de bugetul părinţilor. Folosesc mai mult decât orice segment camera şi browserul telefonului mobil. Fetele folosesc mai mult smartphone-ul pentru poze, în timp ce băieţii îl utilizează mai mult pentru jocuri, pentru a descărca aplicaţii sau folosesc GPS-ul.

Telefonul le permite să înregistreze toate lucrurile interesante, pe care ulterior le încarcă pe reţelele sociale, devenind astfel cei mai activi creatori de conţinut online. Platformele de interes pe care cei mai mulţi dintre ei urcă conţinut sunt Facebook şi Instagram, însă nu resping nici platformele mai mici, cum ar fi: jeempo.com, vk.com sau ok.ru.
O altă activitate preferată este gaming-ul. Adolescenţii rămân segmentul cel mai implicat în zona de gaming, indiferent de tipologia jocului: online, în aplicaţii sau local, pe calculator.

 

Pentru Familiile fără copii în grijă („Families without kids”) televizorul rămâne canalul cel mai important pentru informare şi relaxare. Ei folosesc internetul la fel ca media urbană, mai mult de pe PC decât de pe orice alt device.
Sunt segmentul cu cea mai scăzută rată de folosire a smartphone-ului. Cei care au unul, îl folosesc în mod special în scop de entertainment şi mai puţin ca generatori de conţinut pe platforme sociale. Deşi se alinează mediei urbane când vine vorba de consumul de online, ei continuă să îşi păstreze şi vechile obiceiuri, cum ar fi să acceseze conţinut editorial mai degrabă offline, decât online sau să cumpere mai mult din magazinele fizice decât online, mai ales din afara ţării.

Pentru cei care sunt online, reţelele sociale preferate sunt Facebook, YouTube şi blogurile. Pe Facebook reacţionează bine la orice tip de conţinut promoţional, pe YouTube se aşteaptă la conţinut sub formă video, în timp ce pe bloguri ar vrea să primească conţinut de la influenţatori sub formă de articole, ghiduri de utilizare ale produselor sau videoclipuri de prezentare.