Conducerea companiei Fan Courier a decis să îşi mute angajaţii din Braşov, Oradea şi Timişoara în sedii noi, investind în acest sens 400.000 euro.
Astfel, peste 200 de angajaţi din cele trei oraşe vor lucra de acum în sedii moderne, cu o suprafaţă totală de 6.000 mp. Şi salariaţii din Bucureşti vor fi mutaţi într-un sediu nou pentru care s-au cheltuit 15 milioane euro, informează compania.
Pe lângă investiţiile în sedii, pentru a interacţiona mai bine cu clienţii, compania are pagina sa de pe reţeaua de socializare Facebook.
„Este recunoscut faptul că la momentul actual oamenii accesează zilnic reţelele de socializare, de aceea Fan Courier este conectat permanent şi prin intermediul paginii sale de pe Facebook, unde oferă cele mai noi informaţii despre companie, răspunde întrebărilor adresate de clienţi şi primeşte feedback relevant de la toţi cei prezenţi pe pagină”, a declarat Roxana Dorobanţu, Marketing Manager FAN Courier.
Fan Courier este compania lider de piata în domeniul serviciilor de curierat, înfiinţată în 1998, cu capital 100% românesc, cei trei acţionari fiind Felix Pătraşcanu şi fraţii Adrian şi Neculai Mihai.