Fan-zone cât 30 de terenuri de fotbal la Paris pentru Campionatul European

Un spaţiu ultra-securizat, mare cât 30 de terenuri de fotbal, ar putea găzdui până la 92.000 de suporteri în apropierea Turnului Eiffel pe durata Campionatului European de fotbal din 2016, a anunţat, luni, primăriţa Parisului, oraş lovit de atentatele jihadiste din 2015, informează AFP.

"Sărbătoarea a început", a lansat Anne Hidalgo cu o lună înainte de lovitura de începere a Campionatului European din 2016, ce va avea loc în Franţa în perioada 10 iunie – 10 iulie. 

"Cele mai înalte norme de securitate vor fi adoptate pentru a supraveghea şi proteja cei 130.000 m pătraţi ai acestui sit, a asigurat Anne Hidalgo cu ocazia prezentării celui mai mare "fan-zone" al competiţiei. 

Zona "va fi în întregime încercuită, iar intrările şi ieşirile vor fi efectuate numai prin locuri securizate, cu un dublu sistem de control de acces", a mai spus edilul capitalei Franţei. 

Sunt prevăzute controale corporale, filtre, controale magnetice, echipe canine şi 400 de agenţi de securitate mobilizaţi în afara forţelor de ordine ale poliţiei şi jandarmeriei. În plus, zona va fi supravegheată de 40 de camere de supraveghere. 

Pe un spaţiu central de 20.000 m pătraţi, transmisiile meciurilor vor fi asigurate de opt ecrane gigant plus un ecran de "dimensiune inedită" de 420 m pătraţi, plasat în jurul Turnului Eiffel. 

Echipa României va evolua în Grupa A a competiţiei, alături de Franţa, Elveţia şi Albania. România va juca meciul inaugural al competiţiei pe 10 iunie, contra Franţei, pe Stade de France, urmat de partida cu Elveţia din 15 iunie (Parc des Princes, la Paris) şi de cea cu Albania (Lyon), din 19 iunie. 
Sursa: Agerpres