Secolul al XX-lea a fost marcat de o puternică dezvoltare a învățământului de toate gradele și omenirea a evoluat intelectual. În plus, chiar unele curente politice erau considerate drept științifice și, implicit, foarte avansate. Puterea comunistă de la Moscova a aplicat principiile marxismului, ideologie ce trebuia să rămână singura pe planetă pentru că avea origini în știința secolului al XIX-lea. Plecând de la această idee, liderii sovietici au trecut la transformarea societății pentru atingerea obiectivului final: cucerirea întregului glob pământesc.
Popoarele din lagărul socialist au fost supuse la tot felul de experimente pentru atingerea țelului politic și orice idee negativă putea să prindă viață în imensul imperiu roșu. Iosif Stalin s-a îndrăgostit de armele nucleare și în anul 1949 a fost detonată o bombă atomică. Zona Semipalatinsk din Kazahstan a fost un poligon nuclear intens folosit pentru experimente și nu se știe exact nici astăzi pe unde a ajuns praful radioactiv pus în mișcare de curenții de aer.
Era prea puțin pentru a impresiona restul omenirii. Nikita Hrușciov a cerut o bombă uluitoare și industria i-a construit una de 50.000.000 t TNT, cea de la Nagasaki având o putere de 20.000 t de explozibil clasic. Grav este că a fost testată într-un arhipelag înghețat din nordul Uniunii Sovietice la 30 octombrie 1961.
Norul radioactiv s-a înălțat la 64 km în atmosferă și a avut un diametru de până la 40 km. A vrut și una cu o putere dublă, dar cineva din anturaj i-ar fi sugerat că s-ar putea să nu mai rămână statul socialist în urma experimentelor.
Bombele erau interesante ca putere, dar apărea o mare problemă: avioanele de transport spre țintă puteau să fie interceptate de apărarea antiaeriană capitalistă. Tu-95, care a dus spre poligon Bomba Țar, era dotat cu elice și era lent în raport cu avioanele de vânătoare americane.
Nici bombardierele cu reacție nu erau capabile să treacă nedescoperite de radarele moderne. Strategii s-au orientat spre rachete și au apărut purtătoarele de încărcături nucleare cu rază de acțiune intercontinentală. R-36 avea o masă de 209 t și putea să ducă spre țintă o bombă de până la 25 megatone. Cum și aceste dispozitive erau supuse riscului interceptării, cercetătorii din atelierele morții au trecut la conceperea de dispozitive nucleare mai mici și care să fie lansate din racheta-mamă înainte de atingerea liniei defensive americane.
Erau cel mult zece într-un cap de luptă și fiecare mașinărie infernală mobilă transporta o încărcătură cu o putere de până la 750.000 t.
Armele nucleare nu puteau să fie folosite împotriva lagărului capitalist deoarece și acolo exista suficientă tehnică de nimicire în masă. S-a găsit soluția subminării inamicului ideologic prin inventarea sau ajutorarea unor mișcări de eliberare națională. Au plecat spre astfel de grupări munți de arme de asalt Kalașnikov și de lansatoare de rachete. Se subînțelege că au fost și livrări generoase de muniție.
Focul comunist era aprins în diferite locuri de pe Terra și trebuia întreținut cu generozitate. Statul comunist oferea de la mâncare până la camioane grele de transport. Dictatorii ce se declarau socialiști beneficiau de adevărate poduri navale și aeriene pentru aprovizionare cu cea mai grea tehnică de luptă. Astfel, Somalia a avut parte de livrări sovietice din belșug, dar consilierii comuniști au fost alungați din țara musulmană și Moscova s-a orientat rapid spre sprijinirea Etiopiei cu armament.
Popoarele sovietice n-au avut ceva de câștigat din aceste livrări de tehnică de luptă sofisticată pentru nivelul anului 1977. Și sateliții Uniunii Sovietice au oferit armament statelor ce erau indicate de centrul de putere de la Kremlin. Arhivele sunt încă puțin cercetate și poate cândva se va face un total cu cât a fost consumat în mod inutil în timp ce oamenii nu aveau ce să mănânce și să încalțe.
Armamentul de orice tip implică materiale de cea mai bună calitate și acestea sunt prelucrate de oameni instruiți superior, ceea ce implică costuri ridicate. Sunt necesare cantități imense de energie și Uniunea Sovietică a devenit o campioană a folosirii puterii uraniului în industrie. Reactoarele nucleare nu erau însă cu caracter civil. Au fost concepute să mai realizeze ceva pe lângă curent electric. Deșeul dorit era plutoniul mai radioactiv decât uraniul și care era interesant pentru rachete.
Chiar dacă au existat avertismente asupra riscurilor legate de o explozie devastatoare, sistemele au proliferat și totul părea să funcționeze bine. A venit însă ziua de 26 aprilie 1986 și s-a produs dezastrul de la Cernobîl. Norocul Europei a fost că a fost distrus un singur reactor, centrala ce aproviziona orașul Kiev cu energie având în total patru.
Liderii politici au fantezii și popoarele plătesc un preț cumplit. Totul este însă acoperit prin munca propagandiștilor de serviciu, foarte bine plătiți în raport cu masele de muncitori și țărani. Minciuna este unealta ce aurește orice regim politic.