După cea a capitalismului şi cea a comunismului, o nouă fantomă bântuie acum Europa: cea a statului social. Născut în focurile Războiului Rece, ca un răspuns pseudo-capitalist la binefacerile cu care comunismul ademenea intelectualitatea de stânga, statul social şi-a dat măsura propriilor limite. Ca şi comunismul, el a produs, printre multe lucruri bune, o mare şi periculoasă iluzie: că supravieţuirea fiecăruia dintre noi, ca indivizi, e problema altcuiva decât a noastră. Perpetuarea acestei iluzii a dus la o descreştere constantă a angajaţilor activi în a-şi face o viaţă mai bună şi la o creştere accelerată a celor cu mâna întinsă la stat. De la studenţi la fermieri, de la pensionari la şomeri, trecând prin multe şi variate categorii sociale sau profesionale susţinute de stat, numărul beneficiarilor de asistenţă a crescut tot timpul până l-a depăşit pe cel al contribuabililor. Într-o ţară democratică, această balanţă de forţe a produs o situaţie foarte periculoasă, în care majoritatea inertă şi din ce în ce mai mare votează pentru ca privilegiile ei să continue pe seama unei minorităţi active din ce în ce mai mici. Rezultatul e colaps total. Toate statele sociale din lume sunt în dificultate, nu doar România. Noi suntem, poate, într-o situaţie mai critică pentru că avem o economie mai fragilă şi mai dependentă de bunăvoinţa schimbătoare a pieţelor externe. Dar nimeni nu e scutit de griji. Pentru că toate statele sociale au creat un monstru politic şi economic nesustenabil, finanţat doar prin datorie publică de neplătit vreodată. E un Caritas gigantic, care învârte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinţe inimaginabil de dure. Iar pieţele financiare încep să se teamă serios că morişca se va opri. Din păcate, sistemul e de nereformat. Într-un stat democratic, majoritatea va vota mereu pentru a fi ţinută în spate de minoritate. Orice încercare de reformă se va lovi de replici dure. Politicieni fără scrupule vor alimenta revolta celor mulţi şi asistaţi şi o vor exploata pentru câştig politic. Ce altceva este moţiunea de cenzură împotriva guvernului Boc, al cărei rezultat, la ora la care scriu, e încă necunoscut? Statul centralizat e o invenţie recentă şi, mai degrabă, proastă. Deşi are meritele lui, el nu poate fi furnizor de solidaritate. Solidaritatea socială e importantă, ne-a asigurat supravieţuirea ca specie şi face parte din valorile fundamentale ale umanităţii. Dar ea nu se poate desfăşura în termeni abstracţi. Şi, mai ales, ea nu e altruistă, ci reciprocă. Cu alte cuvinte, sunt dispus să ajut oameni pe care-i cunosc, care-mi sunt aproape, şi de regulă, pentru că mă aştept să o facă şi ei pentru mine dacă voi fi vreodată în nevoie. Statul social solidar este, deci, din toate punctele de vedere, economic, politic şi antropologic, un nonsens periculos. E mort, dar continuă să bântuie. E o fantomă.
Adrian Stanciu, partner, Human Synergistics România
